La data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 04,00, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un autoaccident produs pe Calea Turnișorului din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Turnișorului, în apropiere de intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu, un sibian în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe trotuar și apoi a acroșat conducta de gaz a trei imobile.
Conducătorul auto a suferit răni ușoare și a fost transportat la spital de către polițiștii rutieri întrucât a refuzat transportul cu echipajul medical.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.