Pe 2 septembrie, peste 200 de spații muzeale și culturale din România au animat satele și comunele din 37 de județe, cu ocazia primei nocturne muzeale rurale, organizată în  Europa.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România mulțumește tuturor entităților muzeale și organizațiilor private care s-au implicat, cu mare entuziasm, în prima ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate și au fost gazde bune pentru mii de vizitatori.

Niciunde în alte părți nu întâlnești atât de multe locuri și lucruri care așteaptă să fie descoperite. Noaptea Muzeelor la Sate este despre un patrimoniu cultural de o diversitate atât de mare încât nouă, echipei proiectului, ne-a depășit demult imaginația. Satul românesc a deschis cu entuziasm pe 2 septembrie o ușă care a purtat publicul într-o lume unde există povești, oameni, colecționari, obiecte, case și locuri uimitoare. A fost prima ediție a celui mai mare proiect de arheologie simbolică, un proces unde poți da la o parte straturi și straturi de istorie, cultură, tradiții, obiceiuri, comportamente, meșteșuguri, artă, superstiții, cântece sau rezistență la rău. A fost un prilej grozav să onorăm acei oameni entuziaști și necunoscuți, acele organizații pline de suflete și minți creative care încearcă să țină în viață nu numai case și monumente din trecut, ci și memoria noastră istorică și culturală. ” – a declarat Dragoș Neamu, Coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor.

Noaptea Muzeelor la Sate a fost prezentă în peste 200 de localități din România, care au acoperit geografic toate regiunile istorice ale țării. Începând cu orele prânzului, până târziu în noapte, publicul a celebrat un patrimoniu cultural fascinant, extrem de divers și plin de culoare. Pe lângă muzee sătești și case memoriale, ateliere educative și spații dedicate copiilor, publicul a putut vizita surprinzătoare chilii ale zânelor și locuințe ale martirilor, ferme de artă și puncte gastronomice pentru degustare, spații de rezidență artistică și muzee de pânze sau cu vise, șezători, fierării magice, case de boieri venețieni din Țara Făgărașului, mori de apă, mori de hârtie, ansambluri nobiliare, ateliere de olărit, păstrători de cipcă, spații ale memoriei și ale rezistenței anticomuniste și anti-colectivizare, mănăstiri, castele, biserici fortificate fabuloase, drumuri tematice, mausolee și multe alte destinații extraordinare.

După centralizarea parțială a datelor furnizate de reprezentanții obiectivelor conectate la noul circuit muzeal, a fost o prezență de mii de vizitatori, cu o medie de 100 pe obiectiv, cu limite minime de 40-45 vizitatori și maxime de 300-400.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România mulțumește muzeelor și spațiilor culturale care au participat la această ediție în afara programului oficial național, cu speranța că la viitoarea ediție se vor alătura platformei Noapte Muzeelor la Sate, pentru a celebra împreună acest eveniment special.

Totodată, RMNR mulțumește tuturor vizitatorilor care au fost prezenți la această ediție a evenimentului și îi încurajează să aloce câteva momente pentru a completa un scurt chestionar. Răspunsurile lor vor contribui la o mai bună organizare a viitoarelor ediții ale Nopții Muzeelor la Sate și a înțelegerii modului în care se poate îmbogăți această nouă marcă culturală. Accesați acest link pentru a completa chestionarul: https://docs.google.com/forms/d/144zaBBcTEHzltf2wosoXo3JB9LjIj-zlG20r9w59s5Q/viewform?edit_requested=true

Detalii complete despre organizarea generală și programul evenimentelor din 2 septembrie au fost permanent actualizate pe canalele Nopții Muzeelor – https://noapteamuzeelor.org/noaptea-muzeelor-la-sate/participanti/, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor implicate.