La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au surprins un bărbat, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106D, efectuând o manevră de depășire neregulamentară, prin încălcarea marcajului simplu continuu și fără să se asigure că din sens opus circula un alt autovehicul, o autospecială în care se aflau polițiștii în patrulare.

Coliziunea dintre autoturism și autospecială a fost evitată datorită manevrei rapide efectuate de către polițistul aflat la volan.

Ulterior, polițiștii au întors autovehiculul și au pornit în urmărirea autoturismului, efectuând semnalele regulamentare de oprire.

Șoferul autoturismului și-a continuat deplasarea virând rapid într-o zonă greu accesibilă din extravilanul localității Orlat, însă a fost depistat, la scurt timp, de către polițiști la domiciliu.

Șoferul a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat, de 31 de ani, domiciliat în localitatea Orlat.

Pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară și neoprirea la semnalele polițiștilor, față de persoana în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă de 1.450 de lei, aplicându-se, totodată, și măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.