Cu privire la speculațiile vehiculate în spațiul public, referitoare la ,,un bărbat care ar fi fost prins că a condus fără permis, de 11 ori și a fost lăsat să plece, după care a produs un accident rutier pe DN1 E60, în localitatea Căpușu Mare, din județul Cluj, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
Informațiile vehiculate sunt false, iar din verificările efectuate, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 9 ianuarie 2023, bărbatul în cauză a fost depistat în flagrant delict de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești, în timp ce ar fi încercat să sustragă panouri de cofrat din subsolul unui societăți comerciale. Bărbatul nu se afla la volanul unui autoturism în acel moment.
Ulterior, în aceeași zi, la sediul unității de poliție, a fost depusă o sesizare pentru furtul panourilor de cofrat, continuându-se cercetările în acest caz.
La data de 13 februarie 2023, polițiștii Secției Rurale Florești, urmare a documentării activității infracționale a bărbatului, au dispus reținerea acestuia pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, conducerea unui vehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere în formă continuată și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, constând în aceea că:
În perioada 3-9 ianuarie 2023, bărbatul respectiv, alături de alt bărbat, ar fi sustras, în repetate rânduri, panouri de cofrat aflate în parcarea subterană a unei societăți comerciale, din localitatea Florești.
De asemenea, la data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 03.40, cei doi ar fi sustras o remorcă parcată în zona unui centru comercial.
În urma investigațiilor derulate de polițiști, a reieșit că, în perioada 3-9 ianuarie 2023, în timpul comiterii infracțiunilor, bărbatul ar fi condus un autoturism, fără a deține permis de conducere, autovehiculul în cauză având numere false de înmatriculare.
Bărbatul nu a fost depistat în flagrant delict în timp ce conducea fără permis, acest aspect stabilindu-se ulterior, din cercetări.
Așadar, bărbatul respectiv nu a fost oprit în trafic de polițiști, iar cele 11 acte materiale de conducere fără permis au fost documentate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, ulterior comiterii lor.
Astfel, în urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv.
La data de 29 mai 2023, acesta a fost pus în libertate prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prin hotărârea instanței.