Filarmonica de Stat Sibiu a inițiat negocierea Contractului Colectiv de Muncă încă din
luna august 2022 și sindicatul instituției a răspuns pozitiv abia după un an de la propunerea
făcută de Filarmonică. Am considerat o normalitate acceptul nostru de a întârzia începutul
negocierilor până la clarificarea problemelor juridice cu care se confrunta atunci SAIFS.
Filarmonica a fost de acord, încă de la începutul negocierilor, ca documentul de lucru
să fie propus de sindicat și ulterior am acceptat toate amânările, termenele și propunerile
de organizare a discuțiilor solicitate de sindicat. Aceasta nu înseamnă că suntem obligați să
ne însușim toate condițiile impuse de SAIFS, altfel termenul negociere este golit de sens.
În fond, nu am putut fi de acord cu reducerea de 10 ori a numărului de concerte
educative organizate de instituție, nici cu eludarea sau modificarea unor prevederi legale ce
priveau angajarea personalului artistic.
Propunerile făcute în cadrul CCM de către sindicat se înscriu pe aceeași linie a
încărcării inutile a programului administrației, majoritatea acestor revendicări încălcând
legislația, sau se bazează pe acte normative care nu mai sunt în vigoare.
Deocamdată, Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu înțelege să
contribuie la bunul mers al activității astfel:
 pune poprire pe conturile instituției cu o zi înainte de virarea salariilor, chiar dacă
instituția a virat banii datorați pentru sporul de condiții grele al angajaților care cântă
pe scena Sălii Thalia;
 amenință cu boicotarea proiectelor pe care le dezvoltăm în parteneriat sau
coproducție, cum s-a întâmplat în cazul spectacolului “Rigoletto” din 20 iulie, Piața
Mare, organizat împreună cu Teatrul de Balet Sibiu;
 reclamă instituția la diverse organisme cu atribuții de control, în mod repetat,
declanșând acțiuni de verificare în urma cărora, fără excepție, se confirmă
corectitudinea documentelor și a procedurilor instituției;
 nu este de acord cu participarea orchestrei Filarmonicii în concerte precum cel din 16
septembrie, la București, în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu”;
 îngreunează și amenință cu boicotarea orice deplasare a orchestrei în afara
instituției;
 nu este de acord cu program de repetiții mai lung de 4 ore pe zi, chiar dacă
programul de lucru legal este de 8 ore pe zi;
 se împotrivește și obstrucționează orice îmbunătățire a procedurilor obligatorii
instituționale, inclusiv a celor care țin de securitatea instituției;
 încarcă în mod nejustificat activitatea administrației instituției, prin solicitări zilnice,
repetitive și inutile;
 obstrucționează activitatea Consiliului Administrativ, poziționându-se împotriva
oricăror propuneri, inclusiv a celor care susțineau achiziția de noi instrumente pentru
muzicienii angajați;
 instigă membrii de sindicat împotriva celor care nu sunt membri, provocând
proteste; recurg la agresiuni verbale împotriva colegilor care au alte puncte de
vedere.

 ne-am aflat în situația în care membrii sindicatului au intrat în concedii medicale ori
de câte ori se apropia un concert important sau o deplasare, din acest motiv
provocând chiar anularea unui concert educativ care avea deja copii în sală, și
cumulând aproximativ 600 de zile de concediu medical în anul 2022;
 încearcă, în mod repetat, de a elimina din echipă sau orchestră cetățenii străini cu
drept de muncă în România cu care colaborăm sau pe care îi angajăm, afișând o
atitudine care susține un discurs naționalist exagerat.
 perturbă repetițiile orchestrei, reușind să blocheze sau să întrerupă uneori
activitatea și repetițiile necesare concertelor.
Din păcate, ideile și tonul cu care este redactat comunicatul sindicatului Filarmonicii
Sibiu nu are nicio legătură cu modalitatea personală cu care aleg să dialogheze în interiorul
instituției.
Toate acestea se întâmplă în condițiile în care Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din
Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS) este compus din 43% din numărul total de angajați ai
instituției. În consecință, el are calitatea de sindicat reprezentativ în cadrul instituției din
punct de vedere legal, dar nu îi reprezintă pe toți salariații Filarmonicii. Nu întrunește
totalitatea opiniilor și nici măcar o majoritate a acestora.