Podul Gării și alte 5 străzi intră în reparații

Primăria Sibiu continuă reparațiile pe străzile din municipiul Sibiu.

Recent s-au finalizat reparațiile carosabilului și a trotuarelor de pe str. Mărăști și ale trotuarelor de pe bulevardul Coposu, de pe str. H. Oberth (intersecția cu str. Izvorului) și până la intersecția cu str. Independenței. 

Din 25 septembrie, Podul Gării și alte 5 străzi vor intra în lucru pentru remedierea defectelor din carosabil. Astfel:

  • Din 25 septembrie încep lucrări de plombare și refacere punctuală a covorului asfaltic în zonele cu defecte și lângă rosturile de dilatație ale Podului Gării. Lucrările de frezare și cele de asfaltare se vor executa seara și noaptea, pentru reducerea disconfortului cauzat de lucrări în trafic.
  • Pe străzile Egalității, George Enescu și Pedagogilor, lucrările de înlocuire a stratului de uzură vor începe în 25 septembrie, în 26 septembrie și respectiv 27 septembrie. Fiind străzi cu trafic redus, rezidențial, acțiunile se vordesfășura pe timpul zilei.
  • Pe str. Siretului reparațiile se vor efectua pe timpul nopții, dat fiind volumul de trafic mare suportat de această stradă. Frezarea stratului vechi de asfalt se va realiza în 28 septembrie, iar în 29 septembrie și 2 octombrie se va așterne noul strat de asfalt. Ulterior se vor ridica la noua cotă capacele de canal. Și pe o porțiune degradată a străziiIntrarea Siretuluise vor face reparații începând cu 30 septembrie.

Pentru execuția acestor lucrări nu este necesară închiderea traficului, dar pot apărea devieri punctuale ale traficului pe o singură bandă, pe tronsoanele scurte pe care se lucrează, pentru manevrele cu utilajele.