Controale la comercianţii GPL

Prin Ordinul Prefectului județului Sibiu, nr.452/30.08.2023, Mircea-Dorin Crețu, s-au constituit Comisii Mixte pentru efectuarea de controale la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produsederivate ale acestora, inclusiv gaz petrolifer lichefiat (GPL).

În perioada 26.09-02.10.2023, comisiile, alcătuite din reprezentanți ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCCIR), Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Garda Națională de Mediu (GNM), Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu (ISU), Inspectoratului de PoliţieJudeţean Sibiu (IPJ), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Autoritatea Vamală Română (AVR), Autoritatea Rutieră Română (ARR) șiAgenția pentru Protecția Mediului (APM)au efectuat68controale laoperatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL și mijloace de transport.

Din datele centralizate până astăzi,03.10.2023, au fost raportate un număr de15 deficiențe și disfuncționalități constatate și au fost aplicate un număr de 10 desancțiuni contravenționale dintre care 4 amenzi în valoare de62 500 leiși 6 avertismente. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate de cătreGNM, ITMși ISU.

Menționăm faptul că în data de 02.10.2023, un reprezentant alGărzii Naționale de Mediu Sibiu a dispus, în urma controlului,  suspendarea activității unui operator economic transportator de carburant, ca urmare a derulării activității fără a deține autorizație de mediu în conformitate cu OUG 195/2005. Totodată, pentru această deficiență s-a aplicat amendă în valoare de 50 000 lei.