Atenţie! S-a modificat codul rutier pentru biciclişti şi mopedişti

Bicicliștii, dar și cei care dețin un moped, trebuie să știe că pentru a se deplasa pe drumurile publice trebuie să îndeplinească anumite obligații, potrivit regulamentului de aplicare a Codului Rutier.

Astfel, interdicțiile menționate în Codul Rutier pentru aceste categorii de conducători sunt următoarele:

  • să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia „Accesul interzis bicicletelor”;
  • să înveţe să conducă biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;
  • să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
  • să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
  • să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;
  • să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
  • să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
  • să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
  • să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
  • să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor;
  • să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 14 şi 16;
  • să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;
  • să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
  •  să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau pe moped;
  •  să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga;
  • să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescentreflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;
  • să conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul.

foto ziare.com

text antena3 CNN