Cu ocazia Zilei internaționale a Educației, Muzeul ASTRA lansează oferta educațională pregătită special pentru perioada octombrie 2023 – mai 2024, prin programul ,,Muzeul se prezintă”. Această ofertă se adresează în special elevilor din clasele primare, gimnaziale și de liceu. Activitățile se desfășoară în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului / platforma Etno Tehno-Parc.
Detalii despre activitățile disponibile găsiți în broșura programului – ,,Muzeul se prezintă 2023-2024”, disponibilă aici: https://muzeulastra.ro/wp-content/uploads/2023/10/brosura-oferta-educationala-2023-2024.pdf
Pentru programări, cei interesați pot suna cu cel puțin o săptămână înainte de data dorită, la nr. de tel. 0751 166 529, de luni până vineri, între orele 08.30 – 15.30, sau să trimită un e-mail pe adresa oradejoacă@muzeulastra.com.
Programările se fac în limita locurilor disponibile.
De asemenea, vă aducem la cunoștință că pentru săptămâna 23 – 27 octombrie 2023, în timpul programului Școala Altfel, Muzeul ASTRA vine cu următoarea ofertă culturală pentru elevi și cadre didactice:
– demonstrații meșteșugărești organizate în cadrul programului Anima ASTRA și completate cu ateliere susținute de muzeografi și experți în restaurare-conservare în sectoarele lemn, olărit și textile din muzeu
–ghidaje prin gospodăriile din programul Memoria secretă a obiectelor (Horezu, Găleșoaia, Săpânța, Nereju) și a gospodăriilor în care se vor desfășura ateliere meșteșugărești interactive
Intervalul orar de desfășurare ale acestor activități este cuprins între orele 10:00 – 16:00.