PERCHEZIȚII ȘI INVESTIGAȚII, PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE

În perioada 29 septembrie – 12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 50 de acțiuni operative (dintre care 21 de amploare), pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.

În cadrul acestora, au fost efectuate 199 de percheziții domiciliare și 10 acțiuni de prindere în flagrant delict, fiind derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 133 de persoane.

Au fost emise 85 de ordonanțe de reținere și 49 de mandate de arestare preventivă. De asemenea, față de 19 persoane, a fost luată măsura controlului judiciar, iar față de 9 persoane, măsura arestului la domiciliu.

În urma activităților, au fost indisponibilizate o armă neletală și muniție (98 de bucăți),  124,460 de kilograme de canabis, 1,103 kilogram de cocaină, 1,594 kilograme de alte droguri, 4.072 de doze de alte droguri, 1.850 de kilograme de substanțe vegetale, 9 culturi și 585 de plante de canabis.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate 30.110 diverse comprimate, 23 de grindere, 21 de cântare de precizie, 107 telefoane mobile, 17 de cartele SIM, 6 sisteme  PC/laptopuri, 8 de medii de stocare, 331.120 de lei, 25.320 de euro, 911 dolari, 80 de lire sterline, precum și 100 de euro ce prezintă urme de contrafacere.

În cadrul acțiunilor, alături de polițiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, au participat luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene, precum și jandarmi.