În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.400 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 10.000 de fapte contravenționale și 757 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 14 octombrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 453 de acțiuni și au intervenit la 3.401 de evenimente, dintre care 2.919 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 20 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 32 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 10.156 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.587.788 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 185 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 757 de permise de conducere, dintre care 286 pentru viteză, 93 pentru alcool și 24 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 327 de certificate de înmatriculare.
Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității și, totodată, este pregătită să intervină atunci când situația o impune.