Începând cu luna octombrie, poate fi solicitat ajutorulde încălzire pentru sezonul 2023-2024, beneficiu acordat pentru perioada noiembrie 2023-martie 2024, în bazaLegii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, precum și a H.G. nr. 1073/2021 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, pentru a veni în sprijinul cetățenilor și al autorităților publice locale.

Similar cu anii trecuți, cererea-declarație pe propria răspundere se completează și se depune la sediul primărieilocalității pe raza căreia se află locuința.

Formularele pot fi obținute de la sediul primărieilocalității pe raza căreia se află locuința, de pe pagina de Internet a primărieilocalității pe raza căreia se află locuința saude pe site-ul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială/municipiului București.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în baza dispoziției de primar și se adresează familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăți sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și, care obține un venit mediu net lunar de până la 1386 lei/persoanăîn cazul familiei și până la 2053 lei, în cazul persoanei singure. Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale. De aceea, la completarea cererii, titularul ajutorului are obligaţia de a transmite corect toate informațiile solicitate privind componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcție de venitul mediu net pe membru de familie sau al persoanei singure, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se acordă după cum urmează:

Venit mediu lunar pe membru de familie sau persoana singurăSuma decontată de AJPIS furnizorului (% din valoarea prevăzută de lege, dar nu mai mult de valoarea totală a facturii)
Mai mic de 200 lei100%
Intre 200,1 si 320 lei90%
Intre 320,1 si 440 lei80%
Intre 440,1 si 560 lei70%
Intre 560,1 si 680,1 lei60%
Intre 680,1 lei si 920 lei50%
Intre 920, 1 si 1040 lei40 %
Intre 1040,1 lei si 1160 lei30%
Intre 1160,1 si 1280 lei20%
Intre 1280,1 si 1386 lei –pe membru de familie10%
Intre 1280,1 si 2053 lei pentru persoana singura10%