Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat, în perioada 6 – 19 octombrie 2023, 137 de percheziții domiciliare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 22 de milioane de lei.
În perioada 6 – 19 octombrie 2023, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au pus în aplicare 137 de mandate de percheziție domiciliară, precum și 69 de mandate de aducere, în dosare penale ce vizează infracțiuni economice.
În cauzele penale instrumentate, față de 42 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, fiind desfășurate 18 acțiuni de amploare.
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 22.778.787 de lei.
Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, 483.616 țigarete, 58,2 kilograme de tutun, 800 de grame de bijuterii, 58 de litri de alcool, 944.640 de lei, 43.990 de euro, precum și alte bunuri în valoare de 557.938 de lei.
Exemplu:
1. La data de 11 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat 31 de percheziții domiciliare, în județele Vâlcea, Sibiu, Călărași și Olt, într-o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și spălarea de bani. 28 de mandate de aducere au fost puse în executare.
Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie 2021 – octombrie 2023, persoanele bănuite s-ar fi constituit într-un grup organizat infracțional, având ca scop transferul repetat, deținerea și folosirea de sume de bani, provenite din înșelăciuni comise în mediul online, constând în închirierea de autoturisme de lux în Marea Britanie, fără ca acestea să existe în realitate.
Întreaga activitate infracțională a persoanelor bănuite s-ar fi desfășurat pentru ascunderea și disimularea adevăratei surse a sumelor de bani tranzacționate.
Prin presupusa activitate infracțională s-ar fi cauzat un prejudiciu de 200.000 de lire sterline.
Mai multe sume de bani și bunuri au fost ridicate, în urma perchezițiilor.
Au fost puse în executare 28 de mandate de aducere, iar, în baza probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus reținerea a 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, din județul Vâlcea, pentru 24 de ore.
2. La data de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești și în orașul Urlați, la domiciliile unor persoane, respectiv la sediul și punctul de lucru ale unui agent economic, bănuite de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
În fapt, în perioada noiembrie 2022 – prezent, persoanele în cauză ar fi oferit spre vânzare, prin intermediul unui magazin online, dar și al unui punct de lucru fizic, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Ploiești, accesorii pentru telefoane mobile inscripționate cu însemnele unor mărci protejate, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute, conform indicațiilor titularilor de marcă, dar și raportat la prețurile practicate.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mijloace materiale de probă, respectiv înscrisuri financiar-contabile, referitoare la proveniența și gestiunea articolelor oferite spre vânzare și alte date care pot fi folosite la administrarea probatoriului.
Totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere.