Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, doamna Natalia-Elena Intotero, a discutat cu directorii tuturor celor 15 Case de Cultură a Studenților din tară și cu reprezentanții asociațiilor și fundațiilor naționale de tineret, precum și a ONG-urilor din domeniu, despre simplificarea metodologiilor pe proiecte pentru studenți si a celor referitoare la taberele studențești.

De asemenea, s-a făcut o evaluare a celor două programe desfășurate recent: „Pregătiți pentru viață”, prin intermediul cărora mii de adolescenți din toată țara au avut parte de câte un weekend cu activități educative organizate de Casele de Cultură Studențești, dar și celebrarea Zilei Mondiale a Educației, ocazie cu care au fost desfășurate campanii anti-drog destinate tinerilor. Ambele proiecte s-au dovedit a fi un succes și urmează să fie extinse pe viitor.

Proiectele de tineret care au câștigat concursul organizat de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse au fost de asemenea atent dezbătute. În plus, au fost discutate detalii referitoare la Gala Tineretului, care în acest an va fi organizată la Târgu Jiu în 18 noiembrie.

„Au fost discuții ample și constructive și le mulțumesc tuturor participanților pentru implicare. Încă odată s-a dovedit că o astfel de colaborare, cu întâlniri periodice în care schimbăm idei, este cheia succesului în acest domeniu. Îl felicit pe directorul CCS Brașov, Silviu Achim, pentru organizare”, a declarat ministrul Natalia-Elena Intotero.

La discuțiile de la Brașov a participat și doamna secretar de stat Roxana Mînzatu, care a oferit informații despre proiectele europene ce pot fi accesate de către Casele de Cultură ale Studenților, asociații și fundații de tineret, precum și de către ONG-urile de profil.