Polițiștii sibieni de investigații criminale atrag atenția cu privire la apariția unor noi modalități de comitere a fraudelor online, care implică asumarea identității reprezentanților unor companii de stat, companii private, firme de curierat sau bănci de renume, cu scopul de a determina cetățenii să investească în produse sau fonduri de investiții false.
Autorii acestor tipuri de infractiuni pretind că sunt reprezentanții unor companii de stat, de gaze sau electricitate și realizează chiar o pagină fictivă a acestor societăți pentru a atrage potențiali investitori printr-o serie de reclame, pe rețelele de socializare. Modul de operare al acestor infractori poate varia, dar, de obice,i începe cu contactarea telefonică a cetățenilor, transmiterea de mesaje pe rețelele de socializare sau postarea de anunțuri online. Aceștia promovează o investiție care este fals legată de compania, firma sau banca pe care pretind că o reprezintă, cu scopul de a-i face pe oameni să creadă că investiția este sigură și profitabilă.
Pentru a convinge potențialii investitori să participe, autorii utilizează diverse tactici, precum prezentarea de declarații false, asigurări cu privire la obținerea de profituri rapide și semnificative, manipularea emoțională sau presiunea de a lua o decizie rapidă și neîntârziată. Prin aceste mijloace, cetățenii sunt determinați să efectueze transferuri bancare către conturile controlate de către infractori.
Totodată, victimelor li se propune instalarea unei aplicații pe dispozitivul mobil, aplicație prin care autorii dobândesc controlul total al dispozitivului, obținând astfel datele de logare la aplicațiile de mobile banking și conturi bancare, reușind retragerea banilor din cont, dar și contractarea de credite bancare în numele victimelor.
În lumina acestor evenimente, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu îndeamnă cetățenii să fie extrem de vigilenți și să trateze cu mare atenție orice oportunitate de afaceri înainte de a investi sume semnificative de bani, mai ales dacă aceste propuneri de nerefuzat vin din partea unor persoane necunoscute, care mizează pe dorința de îmbogățire rapidă a multora.
De asemenea, cetățenilor li se sugerează să acorde o atenție deosebită platformelor de investiții, care promit câștiguri ridicate într-un timp foarte scurt, deoarece aceasta reprezintă o metodă comună de a atrage potențiale victime. Prin această schemă de înșelăciune, sumele investite sunt în întregime pierdute și nu mai pot fi recuperate.
Pentru a nu cădea victime ale acestui tip de fraude vă recomandăm:
- Nu investiți online sume de bani, la îndemnul unor persoane care pretind a fi reprezentanții unor companii private sau de stat! Aceste companii nu fac investiții online, nu-și contactează posibilii clienți prin email sau prin intermediul rețelelor de socializare și nu solicită, pe aceste căi, date cu caracter personal!
- Nu instalați, pe telefoanele mobile, aplicații necunoscute, trimise de persoane pe care nu le cunoașteți!
- Folosiți, pe cât posibil, instrumente de plată provizorii, unde alocați un buget limitat, exclusiv pentru cumpărăturile online!
- Faceți transferuri bancare numai către persoane pe care le cunoașteți (apropiate)!
- Fiți atenți la notificările referitoare la sumele extrase din contul dumneavoastră și nu validați tranzacții pe care nu le recunoașteți!
- Dacă ați fost victima unei infracțiuni, anunțați imediat banca, pentru a bloca instrumentele de plată compromise și a încerca stoparea eventualelor tranzacții ilicite!
- NU comunicați nimănui PIN-ul, datele înscrise pe card inclusiv codul CVV2/CVC2, datele personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare;
- NU transmite date personale sau copii ale actelor de identitate prin intermediul rețelelor sociale sau prin link-uri primite pe mail sau aplicații de mesagerie;
- NU instalați aplicații și NU accesați site-uri sau aplicații la indicațiile persoanelor care vă contactează telefonic sau vă transmit link-uri prin mesaje pe rețelele sociale, SMS sau alte tipuri de mesagerie;
- NU răspundeți la mesaje nesolicitate sau neașteptate care vă propun câștiguri rapide și foarte mari;
- NU răspundeți la apeluri din afara țării, mai ales dacă nu cunoașteți persoane din țările respective;
Recomandăm tuturor cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să semnaleze imediat orice tentativă de fraudă, adresându-se celei mai apropiate unități de poliție sau online, pe portalul de petiții al Poliției Române, selectând unitatea teritorială de poliție, pe raza căreia domiciliază: https://www.politiaromana.ro/ro/petitii-online .