Festivalul Tânăr de la Sibiu prezintă o selecție speciale de filme de animație ce vor fi proiectate marți, 7 noiembrie, de la orele 10:00, 12:00 și 18:00, în sala de la parterul Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu. Selecția din acest an reunește un program curatoriat în parteneriat cu ANIMEST, singurul festival din România dedicat filmului de animație.

„Vor fi în total optsprezece filme scurte de animație, dar și un lungmetraj, ce vor face deliciul micilor spectatori printr-o incursiune fabuloasă în lumea poveștilor. Pentru noi a fost important să organizăm acest eveniment ca un modul educațional, pentru toate proiecțiile există un caiet pedagogic astfel încât educatorii interesați să aibă la îndemână unelte practice de înțelegere a textelor ce stau la baza proiecțiilor vizionate. Totodată, la finalul fiecărui eveniment sunt programate sesiune Q&A (întrebări și răspunsuri), astfel încât să asigurăm un dialog creativ și o experiență prelungită în formarea publicului de teatru și film. Aceste sesiuni vor fi moderate de Ligia Soare, una dintre cele mai cunoscute și experimentate traducătoare de filme din România.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Prima proiecție va avea loc marți, 7 noiembrie, de la ora 10:00 și reunește următorul program de animație, fără dialoguri:

Supa lui Franzy – Franța 2021, 8’33”

T-Rex – Germania 2022, 3’37”

Între surori – Franța 2022, 7’15”

Cerneală – Olanda 2020, 2’15”

Scuze – Cehia 2022, 8’15”

Aricii și orașul – Letonia 2013, 10′

Nevăstuica – Slovenia 2016, 11’30”

Porcul – Olanda 2022, 8’15”

Animest le propune celor mici o călătorie animată alături de personaje care să le devină prieteni și să-i conducă prin câteva lumi inedite. Selecția de opt filme este realizată în cadrul rețelei Animation Festival Network, formată din festivalurile de film de animație Animafest Croația, Anifilm Cehia, Fest Anča Slovacia, Animest România și Animateka Slovenia. Proiectul educativ este cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Pentru cei mai mici dintre spectatori, filmele care deschid proiecția abordează tema prieteniei insolite dintre creaturi în aparență diferite. Filme din a doua parte abordează teme ecologice, dezvoltare durabilă și conservarea mediului.Selecția propusă poate fi un bun punct de plecare pentru discuții și acțiuni concrete la îndemâna oricui, pe care adulții le pot sprijini în educarea celor mici în spiritul iubirii față de natură și față de semenii lor. Filmele se adresează mai ales copiilor de la 4 la 10 ani, dar le sunt recomandate călduros și copiilor mai mari și adulților.

Ceade-a doua proiecție este programată în aceeași zi, de la ora 12:00 și reunește o serie de scurtmetraje animate ce ne poartă în lumi nebănuit de frumoase, diferite de ale noastre, lumi magice din vis, situații surpriză din care ieșim cu multă imaginație, cadouri inedite de la prieteni de departe, călătorii în care ajungem cu puterea minții, pe care micii exploratori le vor adora, după cum urmează:

Tower  7’50

A Snowflake   5’41

Enco, travesias a vapor 15’11

Tuurngait  6’16

PrinceKi-Ki-Do, theSwampMonster – 4’12

HannahandtheMoon  5’45

Piece of Woodland   2’06

Dragon Sledge   2’37

The Magic Time   9’16

Super Bot  3’17

Ultima proiecție programată marți, 7 noiembrie, de la ora 18:00 este dedicată întregii familii. Fritzi are 12 ani şi îl primeşte în grijă pe Sputnik, căţelul celei mai bune prietene, Sophie, plecată cu familia în vacanţă în Ungaria. Când Sophie nu se mai întoarce din vacanţă, Fritzi şi Sputnik nu ezită să pornească în căutarea ei. Povestea anului 1989 văzută din perspectiva unui copil.Filmul le este recomandat copiilor începând cu clasa a IV-a. Poate fi folosit la orele de istorie și de cultură civică, punct de pornire pentru discuţii despre trecut, anii dinainte de 1989, drepturile omului, drepturile și obligaţiile copiilor, frontiere, migraţie. Proiecția este povestea unei revoluții, o co-producție Germania, Luxemburg, Belgia, Cehia, din 2019. Filmul este prezentat în limba engleză cu subtitrare în limba română.

Accesul publicului la oricare din evenimentele prezentate în programul Festivalului Tânăr de la Sibiu se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, sau la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00. Prețul unui bilet la oricare din evenimente este de 24 de lei, tarif unic, cu excepția spectacolului „Out there” (Turcia) pentru care costul unui bilet de grup este de 36 de lei, pentru un bebeluș și maxim 2 adulți însoțitori.

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu va avea loc în perioada 2 – 12 noiembrie și reunește peste 140 de artiști din Argentina, Chile, Franța, Germania, Olanda, Marea Britanie, Republica Moldova, România și Turcia. Programul din acest an constă într-o serie de peste 40 de evenimente ce reunesc spectacole de teatru și dans, dar și proiecții de film, workshop-uri și expoziții pentru publicul tânăr (bebeluși, copii și adolescenți). Programul de evenimente poate fi consultat pe teatrulgong.ro.

Festivalul Tânăr de la Sibiu este organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și finanțat de Primăria Municipiului Sibiu.