Acţiuni preventive, la nivelul M.A.I.

Angajații Ministerului Afacerilor Interne au avut ca principale misiuni, în cursul zilei de ieri, asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră și supravegherea și controlul frontierei de stat.

Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.140 de evenimente, 2.614 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.526 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 859 de posibile infracțiuni, peste 20 % dintre acestea fiind din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 148 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 158 de fapte penale.

Față de 59 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

În cursul zilei de ieri au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 381 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 466 de permise de conducere, dintre care 39 pentru consum de alcool și 10 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.223 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,8 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 56 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 9 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 221 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 229.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.163 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 154 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 22 de persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 13 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.452 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 146.662 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 95 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 32,9 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.192 de mijloace de transport și 83.778 de persoane, dintre care 8.010 cetățeni ucraineni.