În urma perchezițiilor efectuate, în această dimineață, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au fost descoperite și ridicate 1 kilogram de canabis, 800 de grame de hașiș, 70 de grame de cocaină, 20 de grame de cristal, 2 cântare electronice și 2 grindere.
De asemenea, au mai fost descoperiți și ridicați 1.500 de euro și 18.100 de lei.
În urma audierilor, procurorul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 11 bănuiți, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.
În cursul zilei de 2 noiembrie 2023, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă a celor 11 bănuiți reținuți, precum și a altor 2 persoane, în prezent arestate în altă cauză.
Reamintim că, la data de 1 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 15 percheziții domiciliare, în județul Timiș, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.
S-a reţinut că, începând cu anul 2021, o rețea, formată din cetățeni români și străini (tunisieni, înmatriculați la studii superioare în România), ar fi comercializat direct sau prin intermediari droguri de risc și mare risc (canabis, cocaină, ecstasy, 3-CMC, amfetamină, ketamină, LSD), pentru sume cuprinse între 100 și 1.000 de lei.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate Arad și Caraș-Severin și Serviciului Criminalistic – Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Glad Voievod Timișoara.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.