Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a găzduit în perioada 3 – 6 mai 2023, la Constanța, prima reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Transport (PT) 2021-2027.
Desfășurat în prezența reprezentanților Comisiei Europene, evenimentul a reunit reprezentanți ai Guvernului României, administrației publice centrale, mediului academic, organizațiilor neguvernamentale, precum și membrii cu drept de vot și observatori, beneficiari, proiectanți, constructori etc., care au participat pe parcursul celor trei zile atât la lucrările comitetului, cât și la cele cinci paneluri de discuții dedicate (ONG-uri, mediul academic, constructori, proiectanți și beneficiari).
Delegația Comisiei Europene a fost condusă de domnul Krzysztof Kasprzyk, șef adjunct al Unității Croaţia și România (DG REGIO), care a felicitat Direcția Generală Programe Europene Transport pentru drumul parcurs până acum și rezultatele bune obținute în implementarea proiectelor de transport, exprimându-și totodată sprijinul în etapele viitoare de implementare a programului.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate și discutate elementele de noutate incluse în cadrul PT 2021 – 2027, precum scăderea ratei de cofinanțare din partea UE pentru a putea finanța toate proiectele considerate prioritare (80% din proiectele finanțate prin PT vizează rețeaua TEN-T) sau faptul că în actuala perioadă de programare evaluarea conformității administrative și a eligibilității este înlocuită de declarația unică pe care solicitantul o depune odată cu cererea de finanțare și prin care își asumă îndeplinirea condițiilor de eligibilitate. Accentul a fost pus pe îmbunătățirile aduse și simplificările avute în vedere pentru beneficiari, dar și pe cele cinci nevoi de finanțare, identificate ulterior depunerii și aprobării, de către Comisia Europeană, a programului, respectiv:
- materii prime utilizate în infrastructura de transport;
- formarea profesională specializată în domeniul infrastructurii de transport;
- cercetarea și inovarea în domeniul infrastructurii de transport;
- stimularea mobilității mărfurilor agricole;
- punctele de trecere a frontierei (PTF) pentru facilitarea tranzitului de mărfuri dintre UA și MD.
La finalul lucrărilor comitetului au fost aprobate criteriile de evaluare și selecție a proiectelor finanțate în cadrul PT și Regulamentul de organizare și funcționare CM. Totodată, în privința noilor nevoi identificate, Comisia Europeană a propus inițierea unui dialog mai aplicat cu Autoritatea de Management a PT, inclusiv prin analizarea altor surse de finanțare, atât la nivelul altor programe operaționale, cât și la nivelul celor cu gestiune directă.
Documentele aferente reuniunii, inclusiv deciziile adoptate, le puteți consulta aici.
Pentru noutăți în timp real și informații detaliate despre Programul Transport 2021-2027, vă invităm să urmăriți și accesați www.mt.ro.
***
Programul Transport 2021-2027 a fost aprobat în luna decembrie 2022 și beneficiază de o alocare de 9,6 miliarde de euro, din care 4,65 miliarde fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii mari de transport rutier, feroviar (inclusiv metrou) și naval a României. Principalul obiectiv adus de PT este recuperarea decalajului de dezvoltare a infrastructurii de transport a României, asigurând, în același timp, atingerea obiectivelor europene de reducere a emisiilor de carbon și transferul spre o mobilitate durabilă și sigură.
Comitetul de Monitorizare pentru Programul Transport (PT) 2021-2027 este o structură de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a programului, formată din 33 membri cu drept de vot și 30 observatori conform OMTI nr. 216/26.01.2023 . Conform prevederilor art. 38 din R(UE) 1060/2021, CM PT 2021-2027 se reunește cel puțin o dată pe an pentru evaluarea tuturor aspectelor care afectează progresele făcute de program în realizarea obiectivelor sale.