În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2023, la Poiana Brașov, a avut loc Conferința de închidere a proiectului “Aplicarea sistemului de politici bazate pe dovezi în Ministerul Mediului pentru sistematizarea si simplificarea legislației din domeniul deșeurilor și realizarea unor proceduri simplificate pentru reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri în domeniul schimbărilor climatice” – Sipoca 394.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este beneficiarul acestui proiect împreună cu partenerul său  Academia de Studii Economice din București, cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020, Axa prioritară: Administrație publică și sistem judiciar eficiente.

Proiectul a beneficiat de un buget total de 7.616.362,69 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă a fost de 6.869.042,92 lei, și perioada de implementare a proiectului a fost de 53 luni.

Proiectul are o importanță deosebită, având în vedere rezultatele vizate, respectiv realizarea Codului Deșeurilor și asigurarea unor proceduri simplificate a legislației din domeniul gestionării deșeurilor și debirocratizarea, atât din perspectiva funcționarilor și specialiștilor din domeniul gestionării deșeurilor și în cel al schimbărilor climatice, cât și din cea a agenților economici și cetățenilor. Acest proiect a beneficiat de sprijinul acordat de Autoritatea de Management POCA prin finanțarea proiectelor care vin sa consolideze capacitatea institutionala a autoritatilor administratiei publice si de buna colaborare cu Partenerul, respectiv Academia de Studii Economice”, a subliniat secretarul de stat, Dan Ștefan Chiru.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • realizarea unui document de politică publică pentru domeniile deșeuri și schimbări climatice;
  • realizarea Codului Deșeurilor prin sistematizarea și simplificarea reglementărilor din acest domeniu;
  •  realizarea unor proceduri simplificate pentru reducerea poverii administrative pentru agenții economici din domeniul schimbărilor climatice.

Sperăm ca rezultatele acestui proiect să aducă o mai multă claritate în ceea ce privește înțelegerea și aplicarea legislației în domeniul deșeurilor dar și o mai bună înțelegere a modului de funcționare a schemei de comercializare a certificatelor de emisii EU ETS și a responsabilității operatorilor economici care se supun acestui proces”, a declarat managerul de proiect Flavius Ardelean.

În cadrul proiectului au fost realizate următoarele activități:

  • Realizarea unei analize a legislației din domeniul gestionării deșeurilor și a schimbărilor.
  • Analiza mecanismelor utilizate la nivelul MMAP în ceea ce privește mandatele, rolurile si competențele, atât la nivelul aceluiasi palier administrativ, cât și între paliere administrative în ceea ce priveste activitatea ministerului în domeniul mediului (deseurilor si schimbarilor climatice), prin implicarea  experților din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și din partea partenerului, Academia de Studii Economice.
  • Elaborarea si aprobarea unei politici publice în domeniul mediului (deșeuri si schimbări climatice).

Prin implementarea proiectului se dorește aplicarea sistemului de politici bazate pe dovezi în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin realizarea Codului Deșeurilor, prin sistematizarea și simplificarea amplelor reglementări din domeniul deșeurilor și asigurarea unor proceduri simplificate pentru reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri în domeniul schimbărilor climatice.

La eveniment au participat Dan Ștefan Chiru, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, echipa de implementare a proiectului, precum și reprezentanți ai Partenerului, respectiv Academia de Studii Economice din București.

Pentru detalii suplimentare legate de proiect, persoana de contact este:

Manager proiect: Flavius ARDELEAN- Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Tel: 0745510511

E-mail: flavius.ardelean@mmediu.ro

Website: www.mmediu.ro