Cu un punctaj de 98.28%, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a fost acreditat de
ANMCS în ciclul al II-lea de acreditare, potrivit Ordinului Președintelui Autorității
Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) nr. 419, emis în data de 2
noiembrie 2023.
„Ne bucurăm că ANMCS, autoritatea de acreditare în domeniu, cel mai înalt for
național pentru acreditarea unităților sanitare, ne-a apreciat aproape de nivelul maxim
eforturile pe care le-am depus pentru a îndeplini obiectivele Planului Strategic privind
îmbunătățirea calității serviciilor oferite pacienților noștri și, implicit, comunității.
Acesta a fost dezideratul de la care am pornit atunci când am devenit manager, în anul
2017, astfel încât, în prezent, pacienții noștri beneficiază de îngrijiri medicale la cele
mai înalte standarde de calitate. Faptul că Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a fost
apreciat la superlativ confirmă misiunea și viziunea noastră – aceea de a fi cel mai bun
furnizor de servicii de specialitate din zonă, un etalon al profesionalismului și al
calității”, spune Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Conform metodologiei ANMCS, categoria II de acreditare, în care a fost încadrat
spitalul, „reflectă capacitatea managementului spitalului și susținerea autorității tutelare,
pentru a atinge cele mai înalte standarde”.
„Asigurarea calității serviciilor de sănătate într-un spital nu poate să fie decât
rezultatul unei munci de echipă, în care sunt angrenate toate structurile medicale și
nemedicale ale spitalului. Un rol covârșitor în procesul acreditării îl are structura de
management al calității serviciilor de sănătate, fiind responsabilă cu coordonarea
implementării sistemului de management al calității serviciilor de sănătate și
siguranței pacientului la nivelul întregii unități sanitare. Rezultatul atât de bun,
obținut în urma complexei proceduri de acreditare de către ANMCS, proces ce are loc
o dată la 5 ani, încununează astfel eforturile noastre, depuse de-a lungul anilor, în
beneficiul pacienților noștri”, spune Dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de
Pneumoftiziologie Sibiu.
Atât Standardele de acreditare a spitalelor, în ciclul al II-lea, cât și Procedura și
metodologia de evaluare și acreditare a spitalelor sunt reglementate de Ministerul
Sănătății. Este vorba despre Standarde de Management Strategic și Organizațional,
Standarde de Management Clinic, Standarde de Etică medicală și drepturile pacientului.
Realizarea acestor standarde de acreditare se face prin îndeplinirea unor multitudini de
cerințe și indicatori de eficiență și eficacitate, dispuși pe Listele de verificare aferente
tuturor structurilor medicale și nemedicale de la nivelul unității sanitare.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a fost acreditat de către ANMCS în primul
ciclu de acreditare în anul 2015.