Prin Ordinul ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse nr. 20910 din 31.10.2023, a fost prelungită perioada pentru finalizarea etapei de evaluare a proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 13 – Reforme Sociale, Investiția I1 – Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie.
Termen estimat pentru finalizarea etapei de evaluare: 9 noiembrie 2023.
Alocarea financiară totală peentru acest apel de proiecte este de 50.270.000 euro.
Prin investiții se pot realiza trei categorii de servicii sociale:
- Centre de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți;
- Centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități;
- Centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii.
Ghidul specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C13/I1 poate fi accesat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse www.mfamilie.gov.ro.