La data de 13 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară (7 în județul Timiș și una în Caraș-Severin), într-un dosar de evaziune fiscală și spălarea banilor.
Prin activitatea infracțională a persoanelor bănuite ar fi fost creat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 856.114 lei.
Din cercetări a reieșit că, persoanele ar fi acționat prin neînregistrarea în contabilitate și neplata taxelor și impozitelor aferente, ca urmare a desfășurării activităților specifice școlilor de șoferi prin intermediul a două societăți comerciale, precum și creditarea acestor societăți cu sume pentru care nu există justificare legală referitoare la proveniență.
Prin efectuarea perchezițiilor s-a urmărit identificarea și ridicarea mijloacelor materiale de probă necesare în vederea documentării întregii activități infracționale (înscrisuri, documente fiscale, unități de stocare date, sisteme de calcul), precum și pentru stabilirea valorii exacte a prejudiciului cauzat.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.