La primele ore ale dimineții, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat 9 percheziții domiciliare, în județele Argeș și Dâmbovița, la sediul unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și executare de activități miniere fără permis sau licență.

Video – https://youtu.be/FVwhJbt8Lus

În urma verificărilor, există bănuiala că reprezentanții unei societății de sortare agregate minerale din localitatea Rătești ar fi omis să evidențieze, în actele contabile sau în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate ca urmare a desfășurării activităților de extragere agregate minerale, sortare, depozitare, livrare, transportare și comercializare ulterioară a acestora.

Două persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.

Activitățile de percheziție s-au desfășurat cu sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș și al reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Argeș –Vedea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.