15 noiembrie 2023, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vâlcea au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Vâlcea, Maramureş şi Iaşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la persoane bănuite de evaziune fiscală.
Totodată, au fost puse în executare 2 mandate de aducere, persoanele urmând a fi conduse la audieri.
Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în vederea descoperiri şi ridicări de bunuri şi înscrisuri, necesare pentru completarea materialului probator.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada iulie 2022 până în prezent, administratorii unei societăţi comerciale s-ar fi sustras de la efectuarea inspecţiei fiscale prin cesionări succesive ale părţilor sociale şi ar fi omis evidenţierea în actele contabile a veniturilor realizate.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 2.157.497 de lei.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei sub toate aspectele.
La activităţi au participat poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliție județene Vâlcea, Maramureş şi Iaşi, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea.