Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează 35 de percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, la persoane cercetate cu privire la ilegalități comise în legătură cu activități de curierat (în principal livrare de mâncare) și transport alternativ de persoane.

În cele 8 dosare penale în care se desfășoară activități procedurale, 14 persoane bănuite sunt cercetate cu privire la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2023, persoanele în cauză, prin intermediul a 30 de societăți comerciale pe care le administrează în drept sau în fapt, ar fi acționat pentru sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin ascunderea sursei impozabile în cazul unor venituri de natură salarială, care sunt plătite salariaților acestor societăți (în mare parte cetățeni provenind din Asia), dar și prin omisiunea evidențierii unor venituri sau prin înregistrarea de achiziții fictive.

Prejudiciul cauzat este estimat la 12.260.000 de lei.

Perchezițiile au ca obiect documentarea și investigarea activității infracționale a persoanelor implicate, identificarea de bunuri și înscrisuri folosite la săvârșirea de infracțiuni sau rezultate din acestea și conducerea celor în cauză la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri.

La acțiune participă polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice – D.G.P.M.B. și I.P.J. Ilfov.

Totodată, aceștia beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, al Institutului Național de Criminalistică și al Inspectoratului General pentru Imigrări.