𝑺𝒕𝒖𝒅𝒆𝒏𝒕𝒂̆ 𝒍𝒂 𝑴𝒆𝒅𝒊𝒄𝒊𝒏𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒊𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒎𝒆𝒏𝒕𝒊𝒔𝒕𝒂̆ 𝒍𝒂 „𝑱𝒖𝒏𝒊𝒊 𝑺𝒊𝒃𝒊𝒖𝒍𝒖𝒊”, 𝑴𝒂𝒓𝒊𝒂 𝒂𝒓𝒆 𝒐 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂̆ 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒃𝒂𝒕𝒆 𝒇𝒊𝒍𝒎𝒖𝒍

Are doar 23 de ani și chiar dacă s-a născut sub un cer care părea veșnic înnorat, caută mereu soarele. Ba chiar reușește să aducă lumină și căldură în viețile celor cu care se intersectează.

Maria Pop este singura femeie instrumentist la Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului, fiind componentă a orchestrei de tineret. A terminat Facultatea de Științe Economice și a dat la „Medicină”, unde a intrat cu nota 9,14.

Pentru a se întreține, lucrează ca vânzătoare la un magazin din Mall.

Povestea Mariei începe în Comuna Turnu Rosu, unde familia ei s-a mutat dintr-un apartament din Sibiu, pentru a putea avea grijă de Radu, fratele cel mare, bolnav de schizofrenie. „𝐷𝑒𝑗𝑎 𝑎 𝑖̂𝑚𝑝𝑙𝑖𝑛𝑖𝑡 40 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖, 𝑑𝑎𝑟 𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙 𝑑𝑒 7-8 𝑎𝑛𝑖. 𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑏𝑙𝑎̂𝑛𝑑, 𝑖̂𝑛𝑠𝑎̆ 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎𝑣𝑒𝑔ℎ𝑒𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑎𝑛𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆”, descrie Maria, cu puține cuvinte, situația dificilă a familiei în care s-a născut și care avea să-i marcheze viața.

Avea doar 11 ani când tatăl ei s-a prăbușit pe podeaua casei. L-a resuscitat soția, asistent medical de profesie, sub ochii înlăcrimați ai Mariei dar și sub privirile mirate ale lui Radu, care nu înțelegea că oamenii pot să și moară: „𝐴 𝑚𝑎𝑖 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑡 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑜 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆. 𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑠𝑐𝑎̆𝑝𝑎, 𝑎𝑟 𝑓𝑖 𝑟𝑎̆𝑚𝑎𝑠 𝑝𝑎𝑟𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡 𝑝𝑒 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆. 𝐶𝑟𝑒𝑑 𝑐𝑎̆ 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑎 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑟𝑎𝑚 𝑑𝑒𝑗𝑎 𝑎𝑚𝑎̆𝑟𝑎̂𝑡̦𝑖, 𝑠-𝑎 𝑖̂𝑛𝑑𝑢𝑟𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑛𝑜𝑖 𝑠̦𝑖 𝑛𝑢 𝑛𝑒-𝑎 𝑙𝑎̆𝑠𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑒𝑙 𝑝𝑒 𝑝𝑎𝑡”.

O sărăcie grea a pus stăpânire pe cei trei membri ai familiei Pop: Mioara, devenită văduvă, a fost nevoită să-și ia trei locuri de muncă: „𝑀𝑒𝑟𝑔𝑒𝑎 𝑙𝑎 𝑡𝑟𝑒𝑖 𝑐𝑎𝑏𝑖𝑛𝑒𝑡𝑒 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡𝑒. 𝐴𝑙𝑒𝑟𝑔𝑎 𝑡𝑜𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙. 𝐶𝑢 𝑡𝑟𝑎𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑙𝑢𝑖 𝑅𝑎𝑑𝑢 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑙𝑎 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎̆, 𝑏𝑎𝑛𝑖𝑖 𝑛𝑢 𝑛𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔𝑒𝑎𝑢 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆. 𝐿𝑎 𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑎𝑡, 𝑠-𝑎 𝑎𝑛𝑔𝑎𝑗𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑣𝑎̂𝑛𝑧𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑏𝑖𝑙𝑒𝑡𝑒 𝑙𝑎 𝐺𝑎𝑟𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑆𝑖𝑏𝑖𝑢. 𝐶𝑎̂𝑠̦𝑡𝑖𝑔𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑏𝑖𝑛𝑒, 𝑑𝑎𝑟 𝑡𝑜𝑡 𝑛𝑢 𝑒𝑟𝑎 𝑠𝑢𝑓𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛𝑡.”

Maria a fost printre cei mai buni elevi ai Școlii Gimnaziale Turnu Roșu. Aici, pe nepusă masă, destinul i-a zâmbit: „𝐴𝑚 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑢𝑡-𝑜 𝑝𝑒 𝑑𝑜𝑎𝑚𝑛𝑎 𝐴𝑛𝑐𝑎 𝑀𝑎̆𝑟𝑔𝑖𝑛𝑒𝑎𝑛, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑎̆𝑢𝑡𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑒 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖 𝑠𝑎̆𝑟𝑎𝑐𝑖 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎̂𝑛𝑑𝑢-𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑒 𝑚𝑢𝑧𝑖𝑐𝑎̆ 𝑝𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎𝑟𝑎̆. 𝑉𝑒𝑛𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑠̦𝑐𝑜𝑙𝑖 𝑠̦𝑖 𝑛𝑒 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑒𝑐𝑒𝑙𝑒, 𝑑𝑎𝑛𝑠𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑡𝑟𝑎𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑏𝑢𝑛𝑖𝑐𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑛𝑜𝑠̦𝑡𝑟𝑖. 𝐴 𝑎𝑓𝑙𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑚𝑖-𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑚𝑖𝑠 𝑐𝑎̆ 𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑒”.

Maria este convinsă că Dumnezeu lucrează prin oameni, că doar așa, în casa lor, Marginean Anca i-a trecut pragul alături de unul dintre cei mai cunoscuți instrumentiști români, Adrian Neamtu: „𝑃𝑒 𝑑𝑜𝑚𝑛𝑢𝑙 𝐴𝑑𝑖 𝑖̂𝑙 𝑠̦𝑡𝑖𝑎𝑚 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑡𝑒𝑙𝑒𝑣𝑖𝑧𝑜𝑟. 𝐸𝑟𝑎𝑚 𝑓𝑎𝑠𝑐𝑖𝑛𝑎𝑛𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑓𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑎 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑖𝑎 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑜 𝑎𝑑𝑢𝑐𝑒𝑎 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟. 𝑀𝑖-𝑎 𝑑𝑎̆𝑟𝑢𝑖𝑡 𝑢𝑛 𝑠𝑎𝑥𝑜𝑓𝑜𝑛 𝑠𝑜𝑝𝑟𝑎𝑛, 𝑢𝑛 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑎𝑚𝑎 𝑛𝑢 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑏𝑎𝑛𝑖 𝑠𝑎̆-𝑙 𝑐𝑢𝑚𝑝𝑒𝑟𝑒. 𝐴𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎 𝑧𝑖, 𝑎𝑐𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑑𝑜𝑖 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑚𝑖-𝑎𝑢 𝑠𝑐ℎ𝑖𝑚𝑏𝑎𝑡 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎”.

Tainele saxofonului sopran, pe care Maria îl descrie ca fiind „𝑎𝑠𝑒𝑚𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑜𝑟 𝑐𝑢 𝑡𝑎𝑟𝑎𝑔𝑜𝑡𝑢𝑙, 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢-𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑙𝑒𝑚𝑛 𝑠̦𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑎̆ 𝑝𝑢𝑡̦𝑖𝑛 𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡”, le-a deprins alături de Adrian Grecu, instrumentist la „Junii Sibiului” și profesor de muzică pentru copiii sărmani de la Asociatia Elijah. „𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑜𝑚 𝑐𝑢 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡 𝑚𝑎𝑟𝑒, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑖 𝑠𝑎̆𝑟𝑎𝑐𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑣𝑒𝑡̦𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑒 𝑙𝑎 𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒. 𝐸𝑥𝑖𝑠𝑡𝑎̆ 𝑜 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑧𝑖𝑐𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑁𝑜𝑢, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑎 𝑅𝑜𝑠̦𝑖𝑎, 𝑖𝑎𝑟 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜 𝑎𝑚 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑎̂𝑛𝑡”.

Maria a avut cea mai mare notă din școală la examenul de evaluare națională și a intrat la Colegiul Economic “George Barițiu” din Sibiu, până unde făcea naveta de la Turnu Roșu. După ore, pleca la repetiții: „𝑀𝑎𝑚𝑎 𝑖̂𝑚𝑖 𝑑𝑎̆𝑑𝑒𝑎 9 𝑙𝑒𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑏𝑢𝑧𝑢𝑙 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑆𝑖𝑏𝑖𝑢 𝑙𝑎 𝑁𝑜𝑢. 𝐹𝑎̆𝑐𝑒𝑎𝑚 𝑒𝑐𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑒 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒𝑎𝑚 𝑐𝑢 𝑚𝑎𝑠̦𝑖𝑛𝑎 𝑑𝑒 𝑜𝑐𝑎𝑧𝑖𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑝𝑙𝑎̆𝑡𝑒𝑎𝑚 𝑑𝑜𝑎𝑟 5 𝑙𝑒𝑖. 𝐼̂𝑛𝑎𝑝𝑜𝑖 𝑣𝑒𝑛𝑒𝑎𝑚 𝑐𝑢 𝑑𝑜𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑜𝑟 𝐺𝑟𝑒𝑐𝑢, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑡𝑎̆𝑡𝑒𝑎 𝑖̂𝑛 𝐶𝑖𝑠𝑛𝑎̆𝑑𝑖𝑒, 𝑠̦𝑖 𝑚𝑎̆ 𝑎𝑑𝑢𝑐𝑒𝑎 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑆𝑖𝑏𝑖𝑢. 𝐴𝑠̦𝑎, 𝑓𝑎̆𝑐𝑒𝑎𝑚 𝑜 𝑒𝑐𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑒 𝑑𝑒 4 𝑙𝑒𝑖, 𝑖𝑎𝑟, 𝑎 𝑑𝑜𝑢𝑎 𝑧𝑖, 𝑚𝑎𝑚𝑎 𝑛𝑢 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑎 𝑠𝑎̆-𝑚𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑢𝑛 𝑙𝑒𝑢”.

Pentru cei mai mulți dintre noi, pot părea de neînțeles calculele pe care un copil le făcea cu gândul la sărăcia de acasă. Cu un frate condamnat la o boală lungă și fără leac, cu o mamă devenită asistentă socială a acestuia, Maria și-a găsit un refugiu în studiu. A excelat pe băncile școlii și în trupa Veselijah a asociației, alături de care a ajuns inclusiv pe scena Filarmonicii din Viena.

În paralel, s-a înscris la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu, iar la finalul acesteia a intrat în formația de tineret de la „Junii Sibiului”.

„𝐼̂𝑛 𝑐𝑒𝑖 11 𝑎𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑙𝑎 „𝐸𝑙𝑖𝑗𝑎ℎ” 𝑎𝑚 𝑝𝑟𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑖𝑡 𝑖̂𝑛 𝑗𝑢𝑟 𝑑𝑒 100 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖, 𝑖̂𝑛𝑠𝑎̆ 𝑀𝑎𝑟𝑖𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑢 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑎𝑡 𝑒𝑥𝑐𝑒𝑝𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆. 𝐿𝑎 𝑐𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑔𝑟𝑒𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑖 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑡̦𝑖 𝑟𝑖𝑡𝑚𝑢𝑙 𝑐𝑢 𝑐𝑒𝑖𝑙𝑎𝑙𝑡̦𝑖, 𝑛𝑢 𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑎𝑚 𝑐𝑎̆ 𝑜 𝑓𝑎𝑡𝑎̆ 𝑣𝑎 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑒𝑧𝑖𝑠𝑡𝑒”, mărturisește profesorul Adrian Grecu, care mai spune că „𝑎𝑐𝑢𝑚 𝑠𝑢𝑛𝑡𝑒𝑚 𝑖̂𝑛 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑀𝑎𝑟𝑖𝑎, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑚 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙𝑎̆. 𝑂𝑑𝑎𝑡𝑎̆, 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑏𝑎̆𝑖𝑎𝑡 𝑖 𝑠-𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑟𝑎̆𝑢 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑎𝑡, 𝑖𝑎𝑟 𝑀𝑎𝑟𝑖𝑎 𝑙-𝑎 𝑝𝑢𝑠 𝑝𝑒 𝑝𝑖𝑐𝑖𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑢 𝑜 𝑝𝑎𝑠𝑡𝑖𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑙𝑐𝑖𝑢 𝑠̦𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑒 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑒 𝑏𝑢𝑛𝑒”.

Maria este îndrăgostită de Tică, un coleg din formația de tineret a „Junilor”. Alături de el se simte în siguranță, chiar dacă viața a încercat-o necontenit. „𝑁𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑖-𝑎𝑚 𝑐𝑒𝑟𝑢𝑡 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑠𝑎̆-𝑚𝑖 𝑑𝑒𝑎 𝑐𝑒𝑣𝑎 𝑑𝑒-𝑎 𝑔𝑎𝑡𝑎. 𝑀𝑎̆ 𝑟𝑜𝑔 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑚 𝑟𝑎̆𝑏𝑑𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦, 𝑛𝑢 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑠𝑎̆ 𝑖𝑎𝑢 𝑛𝑜𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑟𝑖 𝑙𝑎 𝑒𝑥𝑎𝑚𝑒𝑛𝑒. 𝐼̂𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑐𝑒𝑟 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑡̦𝑖𝑛𝑎̆ 𝑡𝑎𝑟𝑒, 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑜𝑡 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑖.”

Iar Maria are nevoie de putere: în fiecare săptămână, petrece o noapte întreagă alături de copiii aflați în grija Asociației Elijah. Îi ajută la teme, îi încurajează, le veghează somnul.

Apoi, mai are gărzile pe care le face la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, de unde aleargă la serviciu, la magazinul din Mall, sau la repetiție, la „Junii”: „𝑆𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢 𝑟𝑒𝑔𝑟𝑒𝑡 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑎𝑚 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝, 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑜𝑡 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑒”.

Maria Pop a acompaniat deja nume cunoscute ale muzicii populare românești, pe Alina Bîca, Robert Tarnaveanu și Nicoleta Voica, convinsă fiind că munca grea este singura calea spre succes.

Simte că „Junii Sibiului” este o mare familie, că Silvia Macrea, managerul ansamblului, este „𝑜 𝑚𝑎𝑚𝑎̆ 𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆, 𝑎 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑜𝑟𝑐ℎ𝑒𝑠𝑡𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑡𝑖𝑛𝑒𝑟𝑒𝑡” și că, pentru ajunge cu adevărat un instrumentist sau dansator al „Junilor” trebuie să nu uiți ceea ce, aproape zilnic, li se spune tuturor: „𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑡̦𝑖 𝑠𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑎̆-𝑖 𝑔𝑟𝑒𝑢, 𝑛𝑢-𝑖 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑜 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑙𝑒𝑚𝑎̆: 𝑢𝑠̦𝑎-𝑖 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜”.

Maria alege întotdeauna să rămână. Nu a abandonat nici o luptă, vrea să fie pricepută în tot ce face. Știe că este loc de mai bine: „𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑚𝑒𝑟𝑔 𝑙𝑎 𝑇𝑢𝑟𝑛𝑢 𝑅𝑜𝑠̦𝑢, 𝑚𝑎𝑚𝑎 𝑖̂𝑙 𝑚𝑎𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑎𝑏𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑅𝑎𝑑𝑢: 𝐼̂𝑡̦𝑖 𝑝𝑙𝑎𝑐𝑒 𝑐𝑢𝑚 𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑎̆ 𝑀𝑎𝑟𝑖𝑎? 𝐷𝑎, 𝑖̂𝑖 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑒𝑙. 𝐷𝑜𝑎𝑟 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑟 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑡𝑎!”

Pe Maria am găsit-o învățând de la cei mai buni. Doinele le are la suflet, pentru că prin ele și-a ostoit din amar, iar hațeganele îi aduc acea bucurie pe care se încăpățânează să o găsească în tot ceea ce face. O scurtă înregistrare o puteți vedea accesând linkul din primul comentariu al acestei postări.

Acolo, în sediul „Junilor”, sunt o parte a celor care, cu adevărat, fac cinste județului Sibiu, județ despre știm că are oameni și locuri de poveste.