În 1 decembrie, Consiliul Judeţean Sibiu şi Junii Sibiului vin cu un dar de suflet pentru toţi românii: Spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”. Manifestarea devenită tradiție pentru Sibiu și România se desfășoară la Sala „Transilvania”, iar intrarea este gratuită. Pentru a facilita accesul la această sărbătoare pentru cât mai multe persoane, spectacolul este transmis în direct pe canalul TVR 1 și pe internet, prin Livestream România.

Români de pretutindeni sunt uniți în cuget, de Ziua Națională a României, sub semnul cântecului și jocului popular românesc, al portului moștenit din străbuni, grație manifestării „Noi suntem români!”, proiect cultural derulat de Consiliul Județean Sibiu prin Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

De Ziua Națională a țării, din centrul României, de la Sibiu, pornește un mesaj de iubire și prețuire pentru românii de ieri, care au contribuit la înfăptuirea Unirii, pentru românii de azi care vorbesc lumii întregi despre România frumoasă și pentru românii de mâine, copiii care primesc moștenirea culturală și istorică a acestui pământ.  Astfel, spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”, organizat la Sala „Transilvania” din Sibiu, în data de 1 decembrie 2023, ora 14.30 va reuni deopotrivă cântece patriotice, cântece şi dansuri populare româneşti. Protagonişti vor fi: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, Școala de Dans „Ioan Macrea”, Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, dirijată de maestrul Nicolae Botgros, Nicolae Furdui Iancu, Tudor Furdui Iancu, Traian Stoiță, Răzvan Năstăsescu, Cristian Fodor, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Ilie Caraș, Viorel Nicolae Pop, Paula Medrea, Cosmin Bîrlan, Geanina Gavrilă, Ina Chiriac, Nicu Mâță, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Anda Horoba, Cristina Diaconescu, Marina Roșu, Roxana Goia, Mariana Anghel, Adriana Anghel, Adrian Neamțu, Angelica Flutur, Olguța Berbec, Remus Novac, Vasilica Tătaru, Nicușor Iordan, Alina Bîcă, Dumitru Teleagă, Alina Pinca, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Bogdan Toma, Oana Bozga, Gabriel Dumitru, Iulia Mihai, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Virginia Irimuș, Daniel Pop, Șirin Narenji, Daria Gâdea.

Conceptul artistic al spectacolului este semnat de manager Silvia Macrea sub motto-ul „Copiii – viitorul României” și pune accent pe importanța păstrării identității naționale, prin intermediul culturii.

Gazda concertului extraordinar este îndrăgita prezentatoare Iuliana Tudor.

Accesul se face pe bază de invitaţie, care se distribuie în mod gratuit, în limita locurilor disponibile, câte două locuri/persoană, începând de miercuri, 29 noiembrie 2023, orele 16.00, la Sala „Transilvania”.

Organizatori: Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu

Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu.

„Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu”  

Sponsor: Scandia Food

Partener: TVR 1

Spectacolul va fi transmis ÎN DIRECT pe canalul TVR 1 și pe internet, prin Livestream România, vineri, 1 Decembrie 2023, începând cu ora 14.30. Accesul în sala de spectacol este permis până la ora 14.15.