Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat la plantarea primei păduri din nisipurile Olteniei, realizată prin fonduri PNRR. Pădurea de 70 de ha se află pe raza localității Apele Vii, județul Dolj, și are o valoare de 2,3 milioane de euro. Astfel, astăzi, a început plantarea a peste 350.000 de puieți de salcâm, dud și ulm de Turkestan, care vor stabiliza cele 70 de ha de soluri nisipoase din zonă.
„Ne-am adunat astăzi aici să spunem start împăduririi nisipurilor Olteniei prin PNRR. Astăzi vom planta prima pădure în Sahara Olteniei, așa cum o numim noi. O pădure de 70 de hectare în valoare de 2,3 milioane de euro. Tot ce vedeți în spatele meu este nisip. Nisip care vara poate atinge și 80 de grade Celsius la sol. Nu mai vrem nisipuri in Oltenia! Vrem pădure! Dacă lăsăm nisipurile să ne cucerească solurile fertile, înseamnă că ne-am resemnat. Deocamdată, fenomenul deșertificării este unul destul de agresiv, nisipurile de aici înghit anual 1.000 de ha de soluri fertile. Apoi, meteorologii ne spun că, în lipsa intervenției, în mai puțin de 50 de ani, câmpurile fertile din sudul României ar putea fi acoperite integral de nisip. Dar suntem dedicați să reușim! Suntem dedicați să încetinim și să împiedicăm viteza de înaintare a nisipurilor,” a declarat ministrul Mircea Fechet în deschiderea acțiunii de plantare.
La acțiunea de plantare au participat pe lângă oficialități peste 200 de reprezentanți silvici care au început acțiunea de plantare a primei păduri din Oltenia finanțată din fonduri PNRR. Pădurea de la Apele Vii este înființată de Ocolul Silvic „Renașterea Pădurii”, care are programată pentru această toamnă și plantarea unui perimetru de 100 de ha pe raza localității Mârșani, tot prin fonduri PNRR.
„O să spuneți că o pădure de 70 de ha nu are cum să împiedice fenomenul deșertificării! Însă toate planurile noastre prin PNRR pentru această zonă a țării o pot face! Doar în această toamnă și în primăvara anului 2024 vor fi plantate în nisipurile din Oltenia păduri pe circa 2.400 de ha în valoare de 95 milioane de euro. Aceste păduri sunt în diferite stadii de acceptare prin PNRR și vor planta în nisipurile din județele Dolj, Mehedinți și Olt circa 12 milioane de puieți. Pe lângă cele 2.400 de ha suntem hotărâți ca până la finalul acestui an să contractăm în zonă alte 600 de ha. Se lucrează deja la măsurători, documentație și tot ceea ce este necesar pentru a transforma și aceste soluri în păduri. Cele mai multe dintre pădurile despre care vă vorbesc vor fi în județul Dolj, peste 2000 de ha. Asta înseamnă că, suprafața împădurită a județului Dolj va crește până la sfârșitul sezonului de primăvară 2024 cu circa 2,6%”, a mai precizat ministrul Mircea Fechet.
Primele păduri care vor fi înființate începând de astăzi și în săptămânile următoare sunt: pădurea de 70 de ha de pe raza localității Apele Vii, dar și pădurea de 100 de ha de la Mârșani. Cele două păduri vor fi înființate cu peste 850.000 de puieți. Alte păduri, care vor fi plantate până la finalul sezonului de primăvară 2024, sunt: pădurea de la Daneți – cea mai mare pădure din Oltenia finanțată prin PNRR (700 ha), alte trei noi păduri în Apele Vii (două de peste 50 de ha și una de aproape 40 ha), o pădure de 24 de ha în Celaru, o altă pădure de aproape 40 de ha în Mârșani, două păduri la Poiana Mare, precum și altele.
„Dar planul nostru este cu mult mai îndrăzneț de atât! După toate calculele, avem toate șansele să extindem suprafața împădurită a județului Dolj cu 12% până la finalul PNRR – 2026. Extinderea trebuie susținută cu împădurirea a 10.000 de ha. Dacă astăzi vorbim deja de circa 2.000 de ha de păduri noi în acest județ, targetul de 10.000 poate fi atins. Viața va deveni tot mai grea acolo unde nu este pădure! PNRR dă un mare impuls României să-și extindă suprafața împădurită. Gândiți-vă că în ultimii 15 ani, aici, în Oltenia, au fost împădurite doar 7.000 de ha. Noi, acum, vom reuși ca în mai puțin de 6 luni să plantăm aproape 50% din cât s-a reușit în ultimii 15 ani. De acest ritm al împăduririlor are nevoie România”, a mai spus ministrul Mircea Fechet!
La acțiunea de plantare a participat și secretarul de stat Sorin-Ionut Banciu care a declarat: „Vom avea pădure într-un loc în care am fi putut avea doar nisip. Am prioritizat de la început genul acesta de suprafețe afectate de deșertificare, de efectele schimbărilor climatice pentru a fi împădurite. Trebuie să facem păduri atractive pentru oameni, pentru deținătorii de pădure. Genul acesta de investiții îmbunătățește productivitatea terenurilor agricole. Împădurirea într-o zonă ca aceasta aduce locuri de muncă, dar și investiții, precum cele în pepiniere. Aș avea un ultim lucru de adăugat: referitor la speciile plantate, salcâmul își are rolul lui în România și este aproape singura soluție pentru a pansa, a trata aceste soluri infertile, aceste nisipuri”.