Fonduri europene pentru mediul de afaceri din județul Mureș prin Programul Tranziție Justă” a fost denumirea evenimentului organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru la Târgu Mureș, prin care a fost lansat Programul Tranziție Justă (PTJ) Prioritatea 6 aferentă județului Mureș, Regiunea de Dezvoltare Centru, prin care aproape 280 milioane euro vor putea fi atrase în proiecte de dezvoltare la nivel local. Prezentările susținute au vizat informații privind lansarea a două Ghiduri de finanțare nerambursabilă. În total, mediul de afaceri din Mureș va avea posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile în valoare de peste 84 milioane euro.

În data de 20 decembrie 2023 va începe depunerea de proiecte în cadrul acțiunii „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”, pentru care Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă (AM PTJ) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat Ghidul Solicitantului la începutul lunii noiembrie.

În acest context, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru – în calitate de Organism Intermediar pentru implementarea Programului de Tranziție Justă 2021-2027 – având susținerea Consiliului Județean Mureș și a Camerei de Comerț și Industrie a județului Mureș – a organizat această Conferință regională. Pe parcursul evenimentului, reprezentanții ADR Centru și ai MIPE au prezentat celor interesați și Ghidul Solicitantului din cadrul aceleiași acțiuni, pentru componenta „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă”, care a parcurs procedura de consultare publică.

La evenimentul desfășurat la sediul Incubcenter – cel mai mare Centru de afaceri din Regiunea Centru, finanțat cu fonduri europene prin Programul REGIO 2014-2020 – au participat aproape 100 de reprezentanți ai mediului de business mureșean. În deschidere au avut intervenții dl Peter Ferenc, Președintele Consiliului Județean Mureș și d-na Ana-Mihaela Giurgiu, Secretar General CCI Mureș, iar printr-un mesaj video direct de la București d-na Lucia Popescu, Consilier AM PTJ, a prezentat punctul de vedere al MIPE. La rândul lor, reprezentanții CJ Mureș au prezentat Planul Teritorial pentru o Tranziție Justă în județ – document de referință în dezvoltarea și implementarea PTJ.

 ”Prioritatea 6 a PTJ vizează județul Mureș, singurul județ din Regiunea Centru care va beneficia de sprijin financiar prin intermediul acestui Program. În această Conferință am prezentat reprezentanților mediului privat oportunitățile de finanțare disponibile prin Programul Tranziție Justă, dar și prin alte Programe coordonate de ADR Centru, condițiile de accesare a fondurilor,construind astfel un dialog direct cu grupurile țintă eligibile pentru finanțare. Noi oferim constant informațiidespre posibilitățile de dezvoltare a afacerilor, dar și despre posibilitățile de internaționalizare a acestora. Acest program este foarte important pentru dezvoltarea întregului județ Mureș și a Regiunii Centru. Tipurile de acțiuni finanțate se referă la dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului; sprijinirea tranziției forței de muncă; energie verde accesibilă și mobilitate nepoluantă. Vor fi finanțate și ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități industriale, investițiile pentru reducerea substanțială a emisiilor poluante aferente producției de fertilizanți chimici, precum și investițiile productive în întreprinderi mari, în domeniile identificate la nivelul Planului Teritorial de Tranziție Justă”, a declarat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru, după ce încheierea evenimentului de la Târgu Mureș.

Programul Tranziție Justăeste unul dintre cele 16 programe finanțate din fondurile Politicii de Coeziune, în perioada 2021-2027, în România.Programul Tranziție Justă 2021-2027 (PTJ)a fost aprobat de Comisia Europeană în decembrie 2022 și asigură, prin investițiile propuse, sprijin teritoriilor care se confruntă cu provocări socio-economice majore ca urmare a tranziției către neutralitatea climatică. Acest fond facilitează punerea în aplicare a Pactului verde european, care are drept obiectiv ca Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Programul are o alocare totală de 2,53 miliarde euro și răspunde nevoilor de investiții definite la nivelul planurilor teritoriale pentru o tranziție justă (PTTJ), elaborate pentru județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș.