Decalajul dintre cei mai vulnerabili elevi și cei mai avantajați a crescut
cu aproape un an de școală, între 2018 și 2022, potrivit rezultatelor PISA ( PISA 2022 – Volume 1)1.
Creșterea decalajului a fost generată atât de o scădere a performanței elevilor săraci (-11 puncte),
cât și de o îmbunătățire a performanței elevilor avantajați (+13 puncte). Mai mult, analizând
performanțele scăzute la matematică (sub nivelul 2), în cazul României, observăm o diferență
masivă între procentul elevilor dezavantajați din punct de vedere socioeconomic în comparație cu
cei din sfertul cel mai avantajat (peste 50 pp – calculat ca ”% elevi dezavantajați cu performanță
scăzută – % elevi avantajați cu performanță scăzută).
De altfel, Organizația Salvați Copiii România atrăgea atenția că rezultatele elevilor români la Evaluarea
Națională reflectă disparitățile și inegalitățile socioeconomice dintre regiunile de dezvoltare ale
României: astfel, regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia, care se regăsesc constant în aproape toate
analizele comparative ale Uniunii Europene ca fiind cele mai sărace zone ale Europei (38,2% – 2022,
respectiv 37,1%), au cele mai multe mediile sub 5 (27,8%, respectiv 29,5) la Evaluarea Națională.
„Dincolo de aspectele semnalate în prim-plan și care remarcă o stagnare în ceea ce privește
capacitatea elevilor români de a înțelege un text și de a putea aplica cunoștințele de matematică și
alte științe, România este indicată printre țările în care diferența generată de statutul socioeconomic
s-a adâncit semnificativ în ultimii 10 ani, ca excepție de la tendința generală la nivelul OECD (unde
această diferență a suferit doar o creștere minoră). Sărăcia ucide educația nu este un slogan, ci
realitatea dramatică a copiilor care provin din medii socioeconomice precare”, a avertizat Gabriela
Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

sursa: salvaticopiii.ro