Activități ITM Sibiu în cadrul unităților care au ca obiect de activitate  – activități de asistență spitalicească (stat și private)

În perioada aprilie – noiembrie ale anului 2023 Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a desfășurat pe raza județului județul Sibiu acțiuni de control vizând modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă în cadrul unităților care au ca obiect de activitate  – activități de asistență spitalicească (stat și private).

Acțiunile de control au urmărit identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează securitatea și sănătatea în muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie, diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale precum și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în activități referitoare la sănătatea umană.

Au fost desfășurate 6 controale în unități spitalicești de stat și private, în urma cărora s-au constatat 13 de deficiențe pentru care s-au aplicat 13 de avertismente și s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere. S-au efectuat și 6 controale de verificare a măsurilor dispuse Cele mai frecvente neconformități constatate au fost: nu au fost evaluate riscurile de securitate și sănătate în muncă pentru toate categoriile de personal, nu se ține evidența completă a verificării la recepție sau periodic a diferitelor echipamente de muncă, semnalizare de securitate și sănătate în muncă incompletă și căi de acces neconforme la stațiile de oxigen și neasigurarea corespunzătoare a tablourilor electrice din diferitele incinte ale unităților.