În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.196 de evenimente, 2.671 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.525 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 892 de posibile infracțiuni, peste 22 % dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 148 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 155 de fapte penale și au depistat 25 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale. Pentru 57 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren au fost retrase 267 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 422 de permise de conducere, dintre care 42 pentru consum de alcool și 15 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 5.925 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 169 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 17 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 653 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 272.600 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.278 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 53 pentru stingerea de incendii și 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 3 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 2 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate tot atâtea persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.455 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 149.565 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 70 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 41,6 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.534 de mijloace de transport și 71.627 de persoane, dintre care 6.865 de cetățeni ucraineni.