Modificarea PNRR, aprobată în cadrul ECOFIN

Reforma guvernanței economice a fost punctul central de pe agenda reuniunii Consiliului Economic și Financiar (ECOFIN) care a avut loc vineri, 8 decembrie 2023, la Bruxelles.

În cadrul reuniunii ECOFIN au fost adoptate propunerile de modificare a Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru Belgia, Cipru, Letonia, România, Finlanda, Croația, Grecia, Polonia, Irlanda, Bulgaria, Germania, Italia și Ungaria.

”Suntem toți convinși că trebuie să ajungem la un compromis pentru că avem nevoie de noi reguli fiscale chiar de anul viitor. Discuțiile au fost constructive, dar mai sunt unele elemente care necesită clarificare înainte de ajungerea la un acord. Din punctul nostru de vedere, principalele obiective ale reformei regulilor fiscale sunt legate de realizarea sustenabilității finanțelor publice concomitent cu promovarea reformelor și asigurarea spațiului fiscal necesar investițiilor, pentru sporirea perspectivelor de creștere și de reziliență a economiei, dar și pentru abordarea priorităților strategice ale UE”, a precizat reprezentantul Ministerului Finanțelor, doamna secretar de stat Carmen Moraru.

Planul modificat pune un accent puternic pe tranziția verde, care beneficiază de o alocare mai mare din fondurile disponibile pentru măsurile care sprijină obiectivele climatice, 44,1%, față de 41% inițial. Totodată, documentul revizuit menține o contribuție semnificativă pentru tranziția digitală, căreia îi alocă 21,8%, față de 20,5% inițial.

”Noul plan, în valoare de 28,5 mld. EUR (14,9 mld. EUR sub formă de împrumuturi și 13,6 mld. EUR sub formă de granturi), nu reduce nivelul de ambiție legat de implementarea reformelor și investițiilor. Acoperă 66 de reforme și 111 investiții, din care 2 reforme și 7 investiții sunt aferente capitolului REPowerEU. Modificările au fost necesare pentru introducerea noului capitol REPowerEU pentru independența energetică, dar și pentru ajustarea unor măsuri ca urmare a unor circumstanțe obiective cum ar fi un nivel ridicat al inflației în 2022 și 2023 sau perturbările din lanțul de aprovizionare din cauza războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și ca urmare a revizuirii în scădere a alocației granturilor (de la 14,2 mld. EUR la 12,1 mld. EUR)”, a conchis doamna secretar de stat Carmen Moraru.