Ediția a II-a a Competiției “Tânărul Antreprenor” a avut loc vineri,
15.12.2023 la Hotel Mercure Sibiu Arsenal Sibiu, organizată în cadrul
proiectului ”Acces spre succes”, cod PN2058, coordonat de Fundaţia
Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare (FECID), în
parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, România,
Inspectoratul Școlar Județean Mures, România, University of
South-Eastern, Norvegia, Innovius As, Norvegia.
În cadrul evenimentului au fost prezentate proiectele echipelor de elevi
care au fost desemnate câștigătoare în Etapa I – competiția din cadrul
școlilor, ce a avut loc în octombrie – noiembrie 2023 în cele 12 școli
partenere din proiect. În etapa a II-a fiecare școală parteneră a fost
reprezentată de o echipă formată din 5 elevi, coordonată de un cadru
didactic, care au prezentat public ideea lor de afacere și proiectul la
care au lucrat în perioada competiției.
Competiția a fost foarte strânsă deoarece proiectele au ilustrat
creativitatea și implicarea elevilor, dedicarea cadrelor didactice și
eforturile depuse de echipe pentru scrierea planului de afaceri,
prezentarea publica a acestuia și realizarea machetelor ilustrative.
Cele 3 proiecte câștigătoare și echipele de elevi sunt:
Locul 1 – Proiect 121 Showaround Saschiz – Echipa de elevi a Școlii
Gimnaziale Ion Dacian Saschiz
Locul 2 – Proiect Happy Pets Agnita – Echipa de elevi a Școlii
Gimnaziale G.D.Teutsch – Agnita
Locul 3 – Tricouri inspirate – Echipa de elevi a Școlii gimnaziale
Sâncraiu de Mureș
Echipa câștigătoare va beneficia de un schimb de experiență în Norvegia.
Vizita va fi un mix de activități recreaționale și turistice, dar și de
vizite la incubatoare de afaceri pentru ca elevii să vadă instituții în
cadrul cărora se susține colaborativ antreprenoriatul. Pentru echipele
clasate pe locurile 2 și 3 s-au oferit premii materiale.
Proiectul ”Acces spre succes” își propune să aducă o contribuție activă
la creșterea gradului de coeziune economică și socială la nivel local și
național prin îmbunătățirea competențelor formale și non-formale ale
copiilor din ciclul gimnazial, creșterea gradului de promovabilitate a
acestora în licee prin dezvoltarea abilităților, cunoștințelor și
competențelor necesare profesionale pentru locuri de muncă cu un grad de
calificare mai ridicate.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.448.247 € oferit de
Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare
locală. Obiectivul proiectului vizează prevenirea abandonului școlar
și/sau părăsirii timpurii a școlii, prin intermediul unui set de
activități educaționale, non-formale și de integrare socială adresate
unui număr de 980 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, în
situații de risc de abandon școlar, din 12 școli din județele Sibiu și
Mureș, în majoritate din mediul rural.