Mâine, 6 ianuarie 2024, jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, astfel încât activitatea din centrul municipiului Sibiu, ocazionată de Sărbătoarea Botezului Domnului, să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță.
În acest context le recomandăm cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile forțelor de ordine și măsurile stabilite de organizatori, să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar persoanele care vor participa la slujbă însoțite de copii să îi supravegheze cu atenție.
Totodată, duminică, 7 ianuarie 2024, jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentul Udatul Ionilor în localitatea Tălmăcel, sens în care le recomandăm participanților să evite implicarea în conflicte de orice natură și să respecte indicaţiile forțelor de ordine.
Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă solicitați ajutorul jandarmilor sibieni, în mod direct sau prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.