Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași  – Serviciul Antidrog, împreună cu cei ai Secției 4 Rurală Miroslava din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unei persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc.

La data de 1 ianuarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, la data de 28 septembrie 2023, persoana ar fi deținut, fără drept, în vederea comercializării, 1,4 kilograme de canabis (drog de risc) descoperite la domiciliul său, în urma unei percheziții.

La data de 5 ianuarie 2024, judecătorii Curții de Apel Iași au  admis contestația formulată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași și au dispus arestarea preventivă a persoanei cercetate pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.