La data de 7 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea infracțională a unor persoane, cercetate pentru viol, tentativă la viol și pornografie infantilă.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, în seara de 8 spre 9 noiembrie 2023, o persoană bănuită majoră ar fi realizat și stocat un material pornografic, care ar fi înfățișat două persoane bănuite minore, în timp ce una ar fi întreținut relații sexuale cu o persoană vătămată majoră (femeie), aflată în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința, iar cealaltă ar fi manifestat un comportament sexual explicit.
În sarcina bănuitului major s-a reținut și comiterea infracțiunii de tentativă la viol asupra aceleiași persoane vătămate.
În cauză, sunt efectuate cercetări și față de o a patra persoană, care, în aceeași împrejurare, ar fi produs cu telefonul mobil și distribuit pe rețelele de socializare un material pornografic cu minori. De asemenea, profitând de starea în care se afla persoana vătămată, ar fi întreținut cu aceasta acte și raporturi sexuale, în scopul producerii de materiale pornografice.
La data de 7 ianuarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea a 3 persoane.
În cursul zilei de 8 ianuarie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile, urmând a se pronunța și cu privire la propunerea formulată de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, de arestare în lipsă a celei de-a patra.
Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.