La Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse a avut astăzi o întâlnire cu reperentanți ai Ministerului de Finanțe și ai Fondului Român de Contragarantare pentru a demara cât mai repede procedurile legale astfel încât în luna februarie să se poată da drumul la noile creditări pentru cele două programe.
“Întâlnirea de astăzi s-a dovedit a fi utilă pentru că vrem ca în acest an să eliminăm cât mai multe din problemele cu care s-au confruntat potențialii beneficiari ai acestor programe de finanțare. Din acest motiv vom pune la punct un calendar foarte clar și de asemenea vom purta discuții aplicate cu bănicile care doresc să ne fie partenere pentru a ajuta cât mai mulți studenți dar și familii tinere să obțină aceste credite. Suntem optimiști pentru că anul trecut am reușit în doar două luni de zile să epuizăm plafonul pentru #FamilyStart și aproximativ 30% pentru programul #StudentInvest”, a declarat Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Și pentru anul 2024 plafoanele de garantare a celor două programe au fost stabilite la aceeași sumă, respectiv 250 de milioane pentru Student Invest și 250 de milioane pentru Family Start.