În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.100 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 6.000 de fapte contravenționale și 462 de permise de conducere au fost reținute.

La data de 9 ianuarie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 425 de acțiuni și au intervenit la 2.150 de evenimente, dintre care 1.689 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 87 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 6.004 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.113.217 lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 70 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 462 de permise de conducere, dintre care 57 pentru viteză, 25 pentru alcool și 5 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 279 de certificate de înmatriculare.

*

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

Astfel, la nivel național, peste 3.734 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost organizate 346 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 5.649 de autovehicule și legitimate 9.269 de persoane.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.404 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 98 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 19 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 5 de conducere sub influența alcoolului. Au fost reținute 169 de permise de conducere, dintre care 16 pentru alcool și 40 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 133 de certificate de înmatriculare.

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.

Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.