Reprezentanții cluburilor sportive medieșene au fost prezenți marți, 16 ianuarie 2024, la sediul municipalității, la invitația primarului municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman. La întâlnirea desfășurată în sala de ședințe a primăriei au luat parte antrenori ai cluburilor sportive publice și private din municipiu, reprezentând domeniile atletism, baschet, arte marțiale, fotbal, ciclism, tenis de masă, șah și atletism.
Aceștia au discutat despre calendarul competițional din anul 2024 al diferitelor ramuri sportive, organizarea și participarea sportivilor medieșeni la concursurile desfășurate în acest an. „Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții cluburilor sportive din municipiul Mediaș. Le-am mulțumit cu această ocazie pentru implicarea pe care au avut-o pe parcursul anului 2023 și pentru rezultatele pe care le-au avut cu copiii la diverse discipline sportive. De asemenea, i-am asigurat de faptul că în proiectul de buget pe anul 2024 vor fi incluse sume în așa fel încât copiii municipiului Mediaș să beneficieze de susținere din partea primăriei. Sunt susținuți astfel un număr de aproximativ 1000 de tineri care aleg să practice sportul pe raza municipiului Mediaș“, a declarat primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.