În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au reținut mai multe persoane, cercetate penal pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului și la regimul rutier

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul poliției Municipiului Sibiu au reținut doi sibieni în vârstă de 50, respectiv 54 de ani, cercetați penal pentru săvârșirea a 5 infracțiuni de furt calificat și a 9 infracțiuni de furt. Cei doi bărbați sunt bănuiți că, în cursul anului 2023, ar fi pătruns în incinta mai multor magazine de tip supermarket, precum și în curțile comune sau private ale mai multor imobile din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras alimente, scule electrice, biciclete, cauzând un prejudiciu total de 6.500 de lei.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 45 de ani, sibian, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, sibianul a fost depistat conducând un autoturism pe Calea Gușteriței din municipiul Sibiu și având o concentrație de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Hamba, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului. La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, persoana în cauză a fost depistată conducând un autoturism pe strada Pădurii din Hamba, fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile de mai sus, cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au reținut patru localnici, cu vârste cuprinse între 20 și 43 de ani, cercetați penal sub aspectul săvârșirii a 3 infracțiuni de furt calificat. Cei patru bărbați sunt bănuiți că, în noaptea de 17/18 ianuarie a.c., ar fi pătruns fără drept în anexele a trei mobile din localitatea Alțina, de unde ar fi sustras o cabalină, o ovină, material lemnos și materiale de construcții, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările în acest caz sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Toate cele 8 persoane reținute vor fi prezentate în cursul acestei zile unităților de parchet competente în vederea aplicării de măsuri preventive în consecință.

Bărbat monitorizat electronic, cercetat penal pentru violență în familie

La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, o femeie din Cisnădie a sesizat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie cu privire la faptul că, la data de 17 ianuarie a.c., fostul concubin, un sibian în vârstă de 44 de ani, ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o cu moartea, iar la data de 18 ianuarie a.c., ar fi distrus ușa apartamentului în care femeia locuiește.

În urma evaluării efectuate privind riscurile la adresa integrității fizice a victimei,  polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de femeie la o distanță mai mică de 200 de metri.

Pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Autotamponare soluționată cu dosar penal

La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, în localitatea Ruși, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din jud. Timiș, a pierdut controlul direcției de deplasare, a acroșat parapetul din dreapta și s-a răsturnat.

Evenimentul rutier s-a soldat cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.