Două echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit de urgență pe DN 14 la ieșirea din localitatea Ruși spre Sibiu, la un accident rutier. În accident au fost implicate două autoturisme și 5 persoane care au fost evaluate medical. În urma evaluării, două persoane au refuzat transportul la spital, celelalte trei persoane având nevoie de îngrijiri suplimentare:
- Femeie 25 de ani cu traumatism toracic
- Bărbat 28 de ani cu traumatism toracic
- Femeie 26 de ani traumatism cranian
Cele trei persoane sunt transportate la UPU Sibiu conștiente.
ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 14 în localitatea Slimnic la un accident rutier. La fața locului sunt mobilizate următoarele forțe: SMURD cu medic, două ambulante SAJ dintre care una cu medic, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de descarcerare și una de stingere.
De asemenea a fost alertat și elicopterul SMURD de la Tg. Mureș, în caz de nevoie. Din primele informații în accident sunt implicate două autovehicule și mai multe persoane, una fiind inconștientă, neîncarcerată. În urma evaluării medicale, nu a mai fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD. Au fost evaluate medical șase persoane implicate în accident, patru adulți și doi minori. Minorii au fost preluați de echipajele SAJ. Un adult a refuzat transportul la spital. Celelalte trei persoane sunt transportate la UPU Sibiu: – femeie 82 de ani cu multiple traumatisme- femeie 59 de ani, traumatism membre – bărbat 58 de ani multiple contuzii.
Pompierii sibieni au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD pe strada Ogorului pentru stingerea unui incendiu. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la coșul de fum, propagat și la acoperișul din jurul hornului. Acesta a fost lichidat prompt, astfel nu s-a extins la întregul acoperiș al locuinței. Nu au fost înregistrate victime. Incendiul a fost cauzat de efectul termic produs la coșul de fum neprotejat corespunzător.