La data de 19 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2023 – ianuarie 2024, bărbatul ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (3-CMC), unor consumatori din județul Maramureș.

În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate la data de  19 ianuarie 2024, au fost ridicate aproximativ 2 kilograme de cristal, mai multe cutii cu pliculețe tip ziplock, obiecte cu urme de substanță, telefoane mobile, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.

Tot ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.