Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (07:00), nu sunt drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteorologice sau din cauza vreunui eveniment rutier.
Este semnalată ceață care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Argeș, Brăila, Covasna, Harghita, Ilfov, Olt și Teleorman.
Se circulă în condiții de ceață care scade vizibilitatea sub 200 metri și pe autostrăzile A1 București-Pitești și A3 București-Ploiești, pe alocuri.
Pe autostrăzile A2 București-Constanța și A4 Ovidiu-Agigea, precum și pe DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, se circulă pe un carosabil preponderent uscat, fără probleme deosebite de vizibilitate, cu valori de trafic reduse.
Pentru evitarea evenimentelor rutiere pe timp de ceață, recomandăm șoferilor să circule cu viteză redusă, să mărească distanța de siguranță dintre autovehicule, să folosească sistemele de iluminare și dezaburire și să acorde atenție sporită în trafic, evitând manevrele riscante!