DEREGLEMENTAREA PIEȚEI DE FURNIZARE DE GAZEA OFERIT BENEFICII CONSUMATORILOR

Dereglementarea pieței de furnizare de gaze naturale pentru clienții casnici, începută în vara
lui 2020, a condus la apariția unor oferte atractive pentru clienții români, atât din perspectiva
prețurilor reduse, cât și din cea a pachetelor oferite (oferte combinate pentru gaze naturale,
energie electrică, servicii conexe). Criza energetică, însă, a adus schimbări majore, impunând
intervenția Guvernului (atât pe zona abia liberalizată a consumatorilor casnici, cât și pe cea
concurențială a consumatorilor industriali) și arătând fragilitatea furnizorilor. Ca urmare, este
nevoie de reguli mai stricte pe piață, relevă ancheta sectorială derulată de Consiliul
Concurenței pe piața gazelor naturale.
„Războiul din Ucraina a afectat puternic piața de energie europeană, iar statul a intervenit
pentru a ajuta populația și industria în fața creșterilor istorice de preț și a volatilității deosebite
a acestora. În acest context, procesul de liberalizare a fost întrerupt, însă, revenirea la o
funcționare normală trebuie să fie o prioritate atunci când condițiile de piață o vor permite.
Prețurile au înregistrat o scădere, iar ajutorul pe care statul îl oferă nu va mai fi justificat”, a
declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
CONCURENȚA A FUNCȚIONAT, FURNIZORI VULNERABILI ÎN CONDIȚII DE CRIZĂ
Analiza autorității de concurență arată faptul că ofertele cu prețuri atractive pentru clienți s-
au menținut până la jumătatea anului 2021, moment în care prețurile gazelor au început să
crească.
Condițiile deosebit de dificile din sectorul gazelor naturale au afectat activitatea furnizorilor
de gaze naturale, unii dintre aceștia ieșind de pe piață. Astfel, în perioada iulie 2020 –
octombrie 2021, în comparatorul online cu oferte-tip de furnizare a gazelor naturale, pus la
dispoziție de ANRE, au fost prezentate constant ofertele a circa 60 de furnizori. Însă, din
noiembrie 2021, numărul lor a scăzut gradual, ajungând ca în ianuarie 2023 să fie prezenți cu
oferte doar 27 de furnizori, iar la nivelul lunii ianuarie 2024, pe baza interogării comparatorului
ANRE, circa 15 furnizori sunt prezenți cu oferte.
În ceea ce privește schimbarea furnizorului de gaze naturale, la finalul liberalizării, la 1 iulie
2021, circa 57% din totalul clienților casnici au acceptat tacit oferta comercială a furnizorului
în al cărui portofoliu erau deja, fără să își exprime o opțiune în acest sens. În perioada iulie
2020 – august 2022, doar 8,7% din clienții care au schimbat regimul de furnizare a gazelor
naturale au ales să facă acest lucru încheind contracte cu alți furnizori, principalul motiv
pentru procentul redus de clienți care au schimbat furnizorul fiind nivelul redus de informare
a clienților casnici.
2
În ceea ce privește racordarea la sistemele de distribuție a gazelor naturale, analiza Consiliului
Concurenței arată că numărul locurilor de consum aparținând consumatorilor casnici a
înregistrat o evoluție crescătoare în ultimii ani. Astfel, la sfârșitul semestrului I din 2019 erau
3.671.041 de locuri de consum, iar la finalul semestrului I din 2023 numărul acestora a crescut
până la 4.324.928, estimările autorității de concurență fiind ca la finele anului 2023, în
România, erau circa 4,38 milioane de clienți casnici de gaze naturale.
Cu toate acestea, autoritatea de concurență a constatat că există o serie de bariere care
încetinesc activitatea de racordare a clienților casnici. Întrucât racordarea la sistemele de
distribuție a gazelor naturale este un proces complex, care implică parcurgerea multor
proceduri, discuții, întrevederi și solicitări atât cu/către operatorii de sistem de distribuție și
alți operatori economici autorizați, de multe ori utilizatorii finali casnici întâmpină dificultăți în
a-l înțelege pe deplin doar prin parcurgerea prevederilor legale. Mai mult decât atât,
modificările frecvente ale cadrului normativ care reglementează această activitate sunt de
natură a genera și mai mult incertitudine nu doar în rândul solicitanților, ci și în rândul
operatorilor care realizează activități de proiectare și execuție a branșamentelor necesare
racordării la sistem. Nu în ultimul rând, procesul de racordare implică cheltuieli pe care unii
utilizatori nu și le permit, în urma modificărilor legislative, costurile au fost suportate de
operatorii sistemelor de distribuție, care au alocat sume importante pentru extinderea acestor
sisteme, urmând să își recupereze aceste sume prin intermediul tarifului de distribuție. Însă,
solicitantul viitor utilizator casnic este obligat să suporte contravaloarea lucrărilor de
proiectare și execuție a branșamentului (care se pot dovedi a fi consistente), fiind despăgubit
de operatorul de sistem de distribuție în limita valorii medii a unui branșament, valoarea fiind
stabilită de ANRE.
Consiliul Concurenței a constatat creșterea numărului de cereri de racordare odată cu
reglementarea obligației de finanțare a lucrărilor de racordare de către operatorii de
distribuție, dar și creșterea duratei de racordare a clienților casnici. Astfel, în contextul
modificărilor frecvente ale legislației primare și secundare, operatorii de distribuție au fost
nevoiți să își reorganizeze activitatea și să își adapteze procedurile interne aferente procesului
de racordare, uneori derulând simultan proceduri de racordare care se încadrau în regimuri
de reglementare diferite.
RECOMANDĂRI – REGULI MAI STRICTE
În contextul în care, după depășirea crizei energetice, se va reveni la o piață nereglementată,
autoritatea de concurență consideră că este necesară o informare continuă a consumatorilor
casnici cu privire elemente esențiale ale sectorului gazelor naturale (de exemplu, cu privire la
rolul distribuitorilor și furnizorilor, la tipologiile de contracte de furnizare, la riscurile și
beneficiile pe care le poate aduce schimbarea furnizorului).
Astfel, trebuie continuate eforturile de informare și popularizare făcute la debutul liberalizării
și după expirarea măsurilor aplicabile clienților finali din piața de gaze naturale reglementate
prin OUG nr. 27/2022 și trebuie organizate campanii periodice de informare publică.
Pe lângă realizarea unor astfel de campanii de informare, este necesar ca furnizorilor să li se
impună o obligație mai clară de informare a consumatorilor casnici cu privire la drepturile și
3
obligațiile acestora în urma semnării sau, după caz, a prelungirii contractelor. Astfel,
consumatorii vor primi un rezumat al principalelor condiții contractuale, într-un limbaj concis
și simplu, care ar putea include informații privind prețul total a contractului, promoțiile
aplicate de furnizor, serviciile suplimentare, precum și drepturile și obligațiile clienților casnici.
Având în vedere că, în ultimii ani, mai multe companii și-au abandonat clienții procedurii de
transfer la Furnizorii de Ultima Instanță (FUI), autoritatea de concurență consideră că sunt
necesare reglementări mai stricte pentru ca furnizorii să demonstreze că au capacitatea de a
face obligațiilor față de clienții lor, indiferent de evoluțiile din piață.
Consiliul Concurenței mai consideră că trebuie să existe un contract standard de furnizare a
gazelor naturale, care să prevadă clauze și condiții unice, singurul parametru care poate diferi
de la un furnizor la altul fiind prețul final al gazelor naturale. Sugestia vizează obligativitatea
ofertării unui contract standardizat de către toți furnizorii, fără a limita libertatea acestora de
a utiliza alte contracte în regim concurențial în relațiile cu clienții finali casnici.
O altă recomandare a autorității de concurență se referă la elaborarea de oferte personalizate
prin prețul de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii casnici, în funcție de scopul
final pentru care gazele sunt achiziționate, cum ar fi prepararea hranei, încălzire și asigurarea
apei calde pentru locuință sau doar asigurarea căldurii într-o casă de vacanță. Însă, elaborarea
și transmiterea acestor oferte personalizate nu trebuie să limiteze sub nicio formă dreptul
furnizorilor de a propune în continuare clienților casnici oferte-tip de furnizare, cele două
opțiuni trebuind să se aplice în paralel.
Varianta preliminară a analizei privind piața furnizării de gaze naturale poate fi consultată pe
pagina web a instituției, până la data de 23 februarie 2024.
Observațiile pot fi transmise în acest interval de timp, prin e-mail, la adresa
industrie@consiliulconcurentei.ro.
Observațiile vor fi trimise și în forma neconfidențială, având în vedere că acestea vor fi
publicate odată cu varianta finală a studiului.