Prețurile gazelor de astăzi, sunt consecințele deciziilor de ieri

Astăzi, prețurile gazelor ar fi fost mai mici, dacă în urmă cu un an autoritățile ar fi luat în considerare analizele Asociației Energia Inteligentă.Anul trecut pe data de 11 ianuarie 2023 Asociația Energia Inteligentă solicita reanalizarea Plafonării Prețului la gaze în concordanță cu evoluțiile și trendurile viitoare:”Tocmai de aceea se impune analizarea stabilirii unui plafon nou al prețului la gaze atunci când el ar aduce beneficii consumatorului și nu peste 5 luni atunci când el ar avea doar valoare …. electorală.” (https://asociatiaenergiainteligenta.ro/analiza-consumatorii-trebuie-sa-fie-ajutati-atunci-cand-au-nevoie/ ).În urmă cu 6 luni arătam că Eliminarea plafonării/compensațiilor din facturile de energie electrică, este la fel ca la gaze, un process mult mai dificil de realizat, decât a fost introducerea lor. (https://asociatiaenergiainteligenta.ro/analiza-eliminarea-plafonarii-pretului-la-energie-electrica/).

Degeaba plângem astăzi. pentru că avem prețuri mari, deorece avem ceea ce am decis să facem în urmă cu un an..La fel se va întâmpla și la 1 aprilie 2025, dacă nu acționăm astăzi cu 1 an înainte.

Prețurile efective ale gazelorse bazează pe contractele semnate în trecut, pe costurile cu gazele înmagazinate etc. și ele vor urma, probabil, un ușor trend descrescător luând în considerare cotațiile prețurilor de pe bursa de la TTF Olanda pentru luniile următoare.

Având în vedere comportamentul furnizorilor români din ultimii ani, și asumând că prețul gazelor achiziționate de aceștia va urma trendul cotațiilor de pe bursele europene am estimat care va fi prețul plătit efectiv de populație în următoatrele luni plecând de la prevederile legilor de plafonare a prețului la gaze, pe perioada plafonării prețului și în prima lună de după plafonare.

Astfel, putem observa tendința de descreștere a prețului gazelor pe toată perioada când se va aplica plafonarea și creșterea acesteia după expirarea acestei perioade.

În baza actualelor prețuri din contracte, un consumator casnic estimăm că va achita în aprilie 2025 un preț de 0,550 lei/MWh cu TVA inclus, față de un preț estimat, bazat pe propunerilor de Acțiune Post Plafonare ale Asociației Energia Inteligentăde0,231 lei/MWh cu TVA inclus.

Urmarea demersurilor Asociației Energia Inteligentă, de a convinge Guvernul de necesitatea pregătirii momentului post plafonare și evitarea creșterii prețului la gaze pentru populație în anul 2025, este ”ciudat” că unii dintre furnizori au fost vehemenți susținători ai continuării plafonării prețului la gaze.

Întrebările firești care se pot pune:

– De ce se opun, cei care și-au primit banii cu multe luni de întârziere de la stat, urmare a acestei plafonări?

– De ce cei care își justifică existența exclusiv într-o piață liberă (într-o piață reglementată este suficient o singură companie integrată de furnizare), își doresc un preț plafonat?

Poate pentru că se câștigă mai mult și mai ușor?

Sigur există posibilitatea ca evoluțiile pe piața de gaze să fie nefavorabile în viitor, dar acesta este motivul pentru care am propus un Plan de Urgență Energetică care ori de câte ori se întâmplă o astfel de situație, să suspende prețurile din contract în cazul unor situații neașteptate de criză pe piața de energie/gaze, și să se aplice prețuri plafonate pe timpul crizei și compensarea furnizorilor.

Cert este că este necesară pregătirea perioadei Post Plafonare și în acest sens AEI a prezentat o propunere concretă.

Dumitru Chisăliță

Președinte, Asociația Energia Inteligentă

***

Asociația Energia Inteligentă (AEI) este o organizație non-profit care reunește profesioniști din domeniul gazelor naturale, hidrogenului, energiei nucleare, energiei electrice și eficienței energetice. Membri săi militează pentru creșterea transparenței în piața de energie și pentru a găsi soluții la provocările care există în sectorul energetic din România. AEI are un aport important în domeniul energiei din România prin cele trei direcții de acțiune care vizează sectorul energetic în ansamblul său, consumatorii de gaze naturale și energie electrică și educarea publicului larg.

Prin prin analizele, studiile și proiectele sale, AEI aduce în atenția profesioniștilor din energie informații privind trendurile la nivel european, sisteme de finanțare disponibile, recomandările Comisiei Europene, importanța adoptării celor mai noi tehnologii în domeniu, susținând în același timp interesele României la întrevederile de la Bruxelles privind alinierea la legislația europeană, ținând cont în același timp de particularitățile țării noastre din sectorul energetic. Membrii asociației militează în același timp pentru creșterea gradului de transparență pe piața de energie, reducerea sărăciei energetice extreme din țara noastră și creșterea eficienței energetice.

O activitate centrală a Asociației Energia Inteligentă, încă de la înființare este aceea de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor casnici și non-casnici de gaze și energie pentru ca aceștia să poată fi mai bine pregătiți în alegerea furnizorului și a pachetelor de servicii potrivite, negocierea contractelor de achiziție și înțelegerea corectă a facturilor pe care le plătesc. AEI susține în același timp implementarea unui preț corect și o piață liberă, funcționala pentru gaze naturale și energie electrică.

Educarea și formarea continuă rămâne una din principalele acțiuni derulate de Asociația Energia Inteligentă cu accent pe eficiență energetică, protecția mediului, înțelelerea importanței acceptării noilor tehnologii și a îmbrățisării într-o măsură cât mai mare a surselor de producere a energiei regenerabile.

Dumitru Chisăliță este Fondator și Președinte al Asociației Energia Inteligentă. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu și a obținut diplome de masterat în “Valorificarea Gazelor Naturale” (2002) la aceeași universitate, „Managementul și marketingul petrolului” (2006) la Universitatea Petrol și Gaze Ploiești și „Modernizarea energetică a clădirilor” (2007) la Universitatea Transilvania din Brașov. Dumitru Chisăliță a obținut, în 2006, atestatul de Expert tehnic extra judiciar și consultant în domeniul petrol si gaze eliberat de Asociația Experților Europeni Agreați Paris, iar în 2007 obține atestatul de Auditor Energetic eliberat de ANRE. În anul 2009 a obținut atestatul de Auditor Energetic pentru Clădiri eliberat de MDRL și în 2010 atestatul de Expert tehnic judiciar în domeniul petrol și gaze în cadrul Ministerului Justiției. Are o experiență de peste 15 ani în poziții de management în cadrul unor companii din sectorul gazelor naturale și a fost consilier pentru doi foști miniștri responsabili de sectorul energetic, având o activitate profesională și academică de peste 30 de ani. În prezent este Șef de Lucrări la Universitatea de Construcții din Brașov, Catedra Instalații, membru al Societății Inginerilor de Petrol și Gaze (SIPG), membru al Asociației Inginerilor Instalatori din România (AIIR).