Weekend plin pentru poliţiştii sibieni

Braconaj cinegetic

La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 21.30, în centrul localității Cârțișoara, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control două autoutilitare în care se aflau în total opt bărbați, dintre care un localnic în vârstă de 70 de ani și șapte bărbați cu vârste între 29 și 53 de ani, din județul Ilfov.

Cu ocazia controlului asupra vehiculelor, într-una dintre autoutilitare, condusă de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost găsită o pisică sălbatică, specie protejată, împușcată. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că unul dintre pasageri,  în vârstă de 53 de ani ar fi împușcat animalul în timpul unei partide de vânătoare autorizată pentru alte specii.

În cauză, polițiștii secției de poliție rurală amintite au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic, respectiv transport vânat fără autorizație.

În vederea continuării cercetărilor, polițiștii au ridicat patru arme de vânătoare, muniție și documente, iar autoutilitara cu care era transportat animalul împușcat a fost indisponibilizată.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Violență în familie – Bărbați monitorizați electronic

La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict între un bărbat și tatăl acestuia, în Rășinari, jud. Sibiu.

La locul incidentului polițiștii au constatat că, pe fondul unor discuții contradictorii privind o sumă de bani, un bărbat în vârstă de 39 de ani l-ar fi amenințat cu acte de violență pe tatăl său, în vârstă de 65 de ani.

În urma evaluării efectuate privind riscurile la  adresa integrității fizice a tatălui, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse fiului numărându-se și aceea de a nu se apropia de tatăl său la o distanță mai mică de 50 de metri.

Pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

La data de 4 februarie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict între doi frați, în satul Cașolț, comuna Roșia, jud. Sibiu.

La locul incidentului polițiștii au constatat că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat în vârstă de 29 de ani l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele pe fratele său și ar fi amenințat-o cu moartea pe concubina acestuia din urmă.

În urma evaluării efectuate privind riscurile la  adresa integrității fizice a celor două victime, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de fratele său și de concubina acestuia la o distanță mai mică de 50 de metri.

Pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, respectiv amenințare.

Cercetat penal pentru furt calificat, un tânăr a fost reținut

La data de 4 februarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Dumbrăveni, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Tânărul este bănuit că, la data de 1 ianuarie a.c., prin distragerea atenției vânzătoarei, ar fi sustras patru cartușe de țigări dintr-un magazin de pe raza localității Alma, generând un prejudiciu de 1.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii medieșeni au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a persoanei în cauză, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Acțiuni pe linie rutieră

În perioada 02 – 04 februarie, polițiștii rutieri sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ocazie cu care s-au constatat 8 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 46 de permise de conducere, au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare și s-au aplicat 740 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 244.000 de lei.

Le reamintim șoferilor prevederile legale în vigoare, conform cărora cei ce consumă alcool sau substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan, dar și cei care conduc fără a deține acest drept vor fi condamnați la închisoare cu executare dacă sunt găsiți vinovați de producerea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

La data de 3 februarie a.c., în jurul orei 13.00, în Merghindeal, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un localnic în vârstă de 34 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 04 februarie a.c., în jurul orei 01.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Ordine Publică Sibiu au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe strada Gladiolelor.

Conducătorul auto și-a continuat însă deplasarea până pe strada C.I. Nottara, unde polițiștii au reușit oprirea autoturismului în cauză.

La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Cristian, iar din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Testările specifice pentru depistarea consumului de alcool și substanțe psihoactive au indicat atât un rezultat de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și un rezultat pozitiv în ceea ce privește consumul de substanțe interzise.

Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge și a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.