Ministerul Culturii anunță lansarea celei de-a XII-a sesiuni de depunere a dosarelor de candidatură pentru obţinerea titlului de TEZAUR UMAN VIU 2024, începând din 5 februarie 2024.

DOSARUL DE CANDIDATURĂ la titlul de TEZAUR UMAN VIU va fi întocmit în concordanță cu prevederile din Regulamentul de acordare a titlului TEZAUR UMAN VIU 2024, aprobat prin OMC nr. 2548/02.02.2024, se va redacta în limba română și VA CONŢINE:

a) recomandare din partea comunităţii;

b) referat întocmit de către un specialist în domeniile patrimoniului cultural imaterial pentru care se depune candidatura;

c) notă biografică, conform Anexei nr. 1, care este parte integrantă din prezentul regulament;

d) documente/materiale (fotografii, CD-uri, DVD-uri, link-uri, materiale vizuale pe suport digital sau fotografic etc.) care să demonstreze activitatea persoanei candidate la titlu;

e) declaraţie pe proprie răspundere a candidatului privind veridicitatea informaţiilor cuprinse în Nota biografică, conform Anexei nr. 2;

f) acordul în scris al persoanelor propuse în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a şi b cu privire la depunerea candidaturii în vederea obţinerii titlului TEZAUR UMAN VIU, conform Anexei nr. 3;

g) consimțământ informat al candidatului la titlul de TEZAUR UMAN VIU conform Anexei nr. 4;

h) declaraţie pe proprie răspundere a persoanei/instituției deponente privind veridicitatea informaţiilor cuprinse în Dosarul de candidatură, precum și respectarea prevederilor art. 326 din Codul Penal privind Falsul în declarații și înscrisuri, conform Anexei nr. 5;

i) declarație privind concordanța dintre conținutul formelor letrice și electronice cuprinse în dosarul de candidatură, conform Anexei nr. 6.

Lista de termeni și sintagme utilizate în textul Regulamentului de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU 2024 este în Anexa nr. 7 la Regulament.

Notă:

Lipsa unui document din cele prevăzute în Regulamentul de acordare a titlului TEZAUR UMAN VIU 2024, atrage după sine respingerea administrativă a dosarului de candidatură.

DEPUNEREA DOSARELOR

Dosarele trebuie transmise, atât electronic cât și letric, după cum urmează:

  • În format  electronic, la adresa de e-mail: cnspci@cultura.ro. În cazul în care dimensiunea fișierelor transmise în format electronic depășește 2GB, atunci documentația trebuie înaintată pe un suport de memorie.
  • În format letric, la Registratura Ministerului Culturii din sediul Ministerului Culturii (B-dul Unirii nr. 22, 030833, sector 3, București). Se va inscripționa pe plic: pentru Secretariatul CNSPCIProgramul TEZAURE UMANE VII  

CALENDARUL PROGRAMULUI TEZAURE UMANE VII, SESIUNEA 2024:

5 februarie – 20 martie 2024 – depunerea dosarelor de candidatură

Data limită de transmitere a dosarelor este 20 martie 2024 – data poştei – în cazul trimiterii sau, în cazul depunerii personale, data primirii, la Serviciul Patrimoniu Mobil și Imaterial.

21 martie – 3 aprilie 2024 – verificarea integralității și eligibilității dosarelor de candidatură de către Secretariatul CNSPCI

4 aprilie – 31 mai 2024 – evaluarea dosarelor de candidatură de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial 

17 iunie 2024 – publicarea rezultatelor finale pe site-ul Ministerului Culturii 

Titlul de TEZAUR UMAN VIU este titlul onorific ce poate fi conferit acelor persoane care sunt recunoscute de către comunitate drept păstrătoare, purtătoare, creatoare şi transmiţătoare de elemente ale unui domeniu al patrimoniului cultural imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate. Titlul de TEZAUR UMAN VIU este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (CNSPCI).

Regulamentul de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU a fost aprobat prin OMC nr. 2548/02.02.2024 .

Vor fi avute în vedere următoarele domenii de activitate: 

Prelucrarea lemnului, prelucrarea pietrei, prelucrarea lutului, prelucrarea metalelor, prelucrarea fibrelor și firelor textile, prelucrarea pieilor și blănurilor, prelucrarea osului și cerii, prelucrarea cornului și osului, boștinărit, lumânărit, instalații de captare a apei potabile, măcinat cereale, zdrobire și presarea semințelor (teascuri), uscat și afumat fructe (prune, perje, mere), cazanul de țuică, dârstele, pive, vâltori, șteampuri, alimentație, ocupații, cunoștințe despre om și natură, portul, spiritualitate și alte elemente de patrimoniu cultural imaterial.

În momentul depunerii dosarului, candidatul trebuie să aibă o experiență de minim 25 de ani în domeniu. Persoanele ale căror dosare de candidatură au fost respinse într-o sesiune a Programului TEZAURE UMANE VII, din cauza neîndeplinirii criteriilor prevăzute la Art. 4, alin. (1), (2), (4) din Regulament, pot relua procedura numai după o perioadă de 5 ani de la respectiva sesiune.  Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial poate acorda anual un număr de maximum 15 titluri de TEZAUR UMAN VIU.

Deciziile sunt comunicate deponenților, de către Secretariatul CNSPCI, în termen de 30 de zile de la data ședinței în care s-a decis acordarea titlului.

***

Informațiile necesare pentru completarea și depunerea dosarului de candidatură se regăsesc în  Regulamentul  de acordare a titlului TEZAUR UMAN VIU  2024.

DOCUMENTE ANEXATE: 

Regulamentul de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU 2024

Anexa nr. 1 – Nota biografică a candidatului la titlul Tezaur Uman Viu 2024

Anexa nr. 2 – Declarație pe proprie răspundere a candidatului privind veridicitatea  informațiilor cuprinse în Nota biografică

Anexa nr. 3 – Acordul în scris al persoanelor propuse în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a şi b cu  privire la depunerea candidaturii în vederea obţinerii titlului TEZAUR UMAN VIU

Anexa nr. 4 – Consimțământul informat al candidatului la titlul de TEZAUR UMAN VIU

Anexa nr. 5 – Declaraţie pe proprie răspundere a persoanei/instituției deponente privind veridicitatea informaţiilor cuprinse în Dosarul de candidatură, precum și respectarea prevederilor art. 326 din Codul Penal privind Falsul în declarații și înscrisuri         

Anexa nr. 6 – Declarație privind concordanța dintre conținutul formelor letrice și electronice cuprinse în Dosarul de candidatură

Anexa nr. 7 – Lista de termeni și sintagme utilizate în textul Regulamentului de acordare  a titlului de TEZAUR UMAN VIU – 2024