I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE privind modificarea şi completarea Legii nr. 158/2019 pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracțiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C., precum şi pentru modificarea unor acte normative
Modificările vizează crearea, la nivel național, a mecanismelor necesare pentru realizarea unui schimb de informații cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii, prin intermediul unei platforme informatice dezvoltate și administrate de Ministerul Afacerilor Interne.
Astfel, se urmărește crearea unui flux de lucru automatizat în ceea ce privește colaborarea cu Departamentul pentru Securitate Internă, care să permită punctului/ punctelor naţional/naţionale de contact desemnat/desemnate de partea americană și de către partea română căutarea automatizată a datelor de referință dactiloscopice în sistemul AFIS naţional prin platforma informatică, precum și în sistemele de identificare similare ale părţii americane, cât și transmiterea, după caz, a datelor personale și a informațiilor suplimentare, în cazul unei concordanțe.
În acest sens, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a Inspectoratul General pentru Imigrări sunt desemnate puncte naționale de contact pentru efectuarea interogărilor automatizate în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii infracțiunilor grave în privința colaborării cu Departamentul pentru Securitate Internă.
Proiectul de lege creează posibilitatea ca mecanismul și condițiile de realizare a schimbului de informații pentru furnizarea de date cu caracter personal şi alte informații suplimentare în legătură cu datele de referință să fie stabilite prin aranjamente de punere în aplicare încheiate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații cu punctul/punctele naţional/naţionale de contact desemnat/desemnate de partea americană.
De asemenea sunt incluse prevederi cuprinzătoare în ceea ce privește protecția prelucrării datelor cu caracter personal.
În vederea creării fluxului de lucru automatizat în ceea ce privește schimbul de date cu Departamentul pentru Securitate Internă, este necesară modificarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, a OUG nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.
II. ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2005 privind reprezentarea României sau a instituțiilor publice în fata Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii, precum și a altor acte normative
Actul normativ reglementează modalitatea prin care Ministerul Finanțelor va reprezenta România sau instituțiile publice membre ale Guvernului în viitoarele litigii, judiciare şi arbitrale, internaționale, altele decât cele de la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii sau de la un alt tribunal arbitral internaţional, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecţia reciprocă a investiţiilor din tratatele internaționale la care România este parte, și, totodată.
Modificarea legislației este necesară având în vedere recenta decizie a companiei Pfizer România SRL de a chema în judecată România la Tribunalul de Primă Instanță francofon din Bruxelles, cu privire la Contractul de achiziție vaccinuri COVID-19, încheiat cu Comisia Europeană.
Astfel, în vederea asigurării asistenţei şi reprezentării juridice în litigiile internaționale, actul normativ prevede ca selecţia avocaților specializați să se realizeze în baza unei proceduri proprii de selecție aprobată de conducătorul Ministerului Finanţelor, în baza prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice (art.29 alin. 1 lit.d) şi alin.3).
De asemenea, se propune instituirea obligației persoanelor care au îndeplinit sau îndeplinesc anumite atribuții în cadrul instituțiilor şi autorităţilor publice care au gestionat problematica ce face obiectul litigiilor internaționale vizate de actul normativ, inclusiv demnitarii, să participe la întâlnirile solicitate de avocații care asigură reprezentarea juridică în respectivele litigii. Aceste persoane nu pot refuza semnarea declarațiilor de martori, participarea la audierile orale programate și semnarea oricăror documente procedurale specifice fiecărui litigiu internaţional, dacă se apreciază de către avocații care asigură reprezentarea juridică că informațiile sau documentele deținute de acestea sunt utile pentru sprijinirea apărărilor României sau a ministerelor.
Actul normativ prevede ca termenii şi condiţiile de punere în executare a hotărârilor judecătorești sau arbitrale pronunțate în legătură ce litigiile internaționale să se aprobe de Guvern prin memorandum.
Ordonanța mai conține şi o completare a situațiilor în care hotărârile internaționale dispun orice alte obligații decât acordarea unor sume de bani. Astfel, pentru ducerea de la îndeplinire a acestor obligații care nu presupun plata unor sume de bani, se reglementează obligația instituțiilor publice care au atribuții naţionale într-un anumit domeniu să ducă la îndeplinire respectivele hotărâri.
2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind aprobarea schemei de ajutor de stat Creditul Fermierului, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi pentru modificarea articolului 12 alin (1) din Legea nr. 218/ 2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum şi pentru susținerea obiectivelor naţionale de politică agricolă
Actul normativ vizează creșterea accesului la finanțare pentru fermieri, prin instituirea unei scheme de ajutor de stat „Creditul Fermierului”, prin care MADR acordă un ajutor de stat, sub formă de grant, care acoperă componenta de dobândă, reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, acordată pe o perioadă de maximum 60 luni, fără a depăși cuantumul nominal stabilit prin acordul de finanțare, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar. Rata dobânzii aferentă creditelor este formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 1,95% pe an.
Bugetul schemei de ajutor de stat are o valoare de maximum 815,5 milioane lei, echivalentul a 164,1 milioane euro şi se implementează în limita sumelor disponibile în contul „Fondul pentru creditare și garantare a creditelor”, precum și a prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Beneficiarii eligibili sunt operatorii economici care își desfășoară activitatea în sectorul producției agricole primare definite prin Codurile CAEN 011 – Cultivarea plantelor nepermanente; CAEN 012 – Cultivarea plantelor din culturi permanente; CAEN 013 – Cultivarea plantelor pentru înmulțire; CAEN 014 – Creșterea animalelor și CAEN 015 – Activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor), indiferent de mărimea acestora.
Prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 3.500 de beneficiari.
Monitorizarea şi controlul beneficiarilor în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se efectuează în mod transparent, nediscriminatoriu, prin publicarea lunară a înscrierilor şi beneficiarilor, pe site, de către FGCR, cu respectarea reglementărilor aplicabile instituțiilor de credit şi instituțiilor financiare nebancare.
Comunicatul Ministerului Agriculturii: https://www.madr.ro/comunicare/8771-a-fost-aprobata-schema-de-ajutor-de-stat-creditul-fermierului.html
III. HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1872/2005
Prin adoptarea acestui act normativ se stabilește modalitatea de decontare a cheltuielilor, în cotă de până la 50%, aferente consumului de energie electrică, necesare funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații, care se suportă de la bugetul de stat, cheltuieli înregistrate în anul anterior și neplătite, din sumele alocate pentru anul următor.
În acest mod, în funcție de valoarea maximă a plafonului anual alocat cu această destinație, se stabilește procedura de aprobare, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, a cotei de până la 50%, fără a limita la anul în curs, fiind creată posibilitatea decontării cheltuielilor din anul anterior din bugetul alocat pentru anul următor.
Soluția legislativă privind decontarea pentru anul 2023 din bugetul alocat pentru anul 2024 are în vedere redresarea economică a producătorilor, urmare a lipsei resurselor financiare necesare pentru continuarea activităților agricole și generarea riscului de a fi în imposibilitatea de achitare a datoriilor către furnizori, salarii, credite, utilități, la termenele scadente.
Astfel, prin decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică pentru irigații pentru anul 2023 este vizată diminuarea efectelor fenomenului de secetă asupra producției agricole, cât și pentru reducerea impactului asupra anului agricol următor.
Comunicatul Ministerului Agriculturii: https://www.madr.ro/comunicare/8772-sprijin-pentru-achitarea-energiei-electrice-consumata-in-irigatii.html
2. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Alternativa Techirghiol”, judeţul Constanţa
”Alternativa Techirghiol” a fost identificată la nivel general prin Master Planul General de Transport al României și presupune construirea unui drum, având ca principal scop fluidizarea traficului spre sudul litoralului, care să reducă timpul de călătorie, riscurile de accidentări.
Lungimea totală a traseului este de 30,6 km și va fi construit la nivel de autostradă și va avea două benzi de circulație pe sens, 31 de structuri (poduri, pasaje,viaducte), inclusiv realizarea unui nou pod peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, cinci noduri rutiere, parcări, spații servicii. Pentru realizarea obiectivului este necesară o suprafață de aproximativ 743 ha de teren.
Valoarea totală a investiției este de 5,744 miliarde lei (inclusiv TVA), iar durata de execuție a investiției este de 36 de luni.
Finanțarea obiectivului se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
3. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Reţeaua de infrastructură integrată pentru zona orbitală Bucureşti – Lărgire la 4 benzi DN 1A şi măsuri de siguranță rutieră pentru sectorul cuprins între Centura Bucureşti şi intersecția cu șoseaua Chitila Mogoșoaia”, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
Actul normativ aprobă exproprierea unui număr de 14 imobile proprietate privată, cu o suprafață de teren de peste 2.000 mp, pentru lărgirea la 4 benzi de circulația a DN1A, sector DN CB și strada Monumentul Eroilor (intersecție cu Centura de Nord a Municipiului București-Mogoșoaia). Despăgubirile aferente sunt de peste 682.000 lei, iar plata acestora se va face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului și Transporturilor și Infrastructurii.
De asemenea, se aprobă și lista imobilelor proprietate publică a statului, precum și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere a lucrării.
4. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Amenajare intersecție cu sens giratoriu în zona drumului naţional DN 39 (E87) km 23+190″
Prin această hotărâre se expropriază un imobil proprietate privată cu o suprafață de teren de 1.544 mp, despăgubirile aferente, în valoare de 18.400 lei, plătindu-se de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului și Transporturilor și Infrastructurii. Amenajarea intersecției cu sens giratoriu la km 23+190 este necesară pentru asigurarea accesului în drumul național DN39 în condiții de siguranță a traficului generat de aeroportul Tuzla, de stația de reglare și măsurare gaze SRM și centrul de control din cadrul proiectului Neptun Deep de extracție gaze naturale din Marea Neagră.
De asemenea, pe coridorul de expropriere a lucrării se mai află o suprafață de teren aflată în proprietatea publică a statului și o suprafață de teren care aparține proprietății publice a comunei Tuzla, astfel încât se aprobă și lista imobilelor proprietate publică a statului, precum și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere a respectivei lucrări.
5. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Cadrului general de obligațiuni destinate protejării mediului înconjurător şi combaterii schimbărilor climatice
Cadrul general de obligațiuni destinate protejării mediului înconjurător și combaterii schimbărilor climatice aprobat prin această Hotărâre descrie criteriile și procesul de guvernanță stabilit de Guvern pentru emisiunea de obligațiuni verzi la nivel suveran în conformitate cu cele mai bune practici de pe piață. Obligațiunile verzi reprezintă un instrument eficient de canalizare a finanțării către proiecte cu beneficii clare pentru mediu.
Prin emisiunea de obligațiuni verzi, Guvernul își aliniază strategia de finanțare cu angajamentul său față de Acordul de la Paris, cu prioritățile sale de mediu și cu realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU. Hotărârea de Guvern evidențiază angajamentele țării noastre în acest sens, agenda actuală de mediu, precum și planurile de finanțare verde.
Cadrul general de obligațiuni verzi aprobat de Guvern descrie categoriile de proiecte eligibile care pot fi finanțate prin emiterea de obligațiuni verzi și categoriile de activități asociate cu beneficii pentru mediu. Aceste categorii includ producția de energie regenerabilă, eficiența energetică, prevenirea și controlul poluării, transportul curat, gestionarea sustenabilă a apei și a apelor uzate, adaptarea la schimbările climatice, clădirile verzi și gestionarea durabilă din punct de vedere ecologic a resurselor naturale vii și a utilizării terenurilor. Exemple de astfel de proiecte incluse în Cadrul general de obligațiuni verzi sunt dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în București și Cluj-Napoca, investiții în dezvoltarea și modernizarea căilor ferate pentru asigurarea serviciilor feroviare integral electrificate în principalele zone urbane (reședințe de județ și alte orașe cu peste 50.000 de locuitori), reabilitarea liniilor existente de apărare împotriva inundațiilor în conformitate cu Directiva UE în domeniu și Strategia națională de management al riscului de inundații, creșterea eficienței energetice a fondului de clădiri și înființarea de noi zone de păduri urbane.
Cadrul general de obligațiuni destinate protejării mediului înconjurător și combaterii schimbărilor climatice a fost elaborat de către Comitetul Interministerial pentru Schimbări Climatice, cu asistență tehnică din partea Băncii Mondiale
În calitate de stat-membru al Uniunii Europene, politicile de mediu ale României sunt aliniate la obiectivele europene și internaționale în cadrul Pactului Verde European, al celor trei Convenții de la Rio, al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și al Acordului de la Paris.
6. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea Anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr, 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în sensul actualizării codului de clasificaţie, valorii de inventar, a denumirii si a elementelor-cadru de descriere tehnică ale unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală precum şi trecerea unei părţi din bunul imobil, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcţiune, în vederea casării, demolării şi valorificării
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
7. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iași, a unui imobil situat în localitatea Târgu Frumos judeţul Iași trecut în domeniul public al statului ca urmare a procedurii de dare în plată
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
8. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 432/2020 privind aprobarea Programului de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
9. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier naţional a terenului în suprafaţă de 0,0080 ha şi aprobarea ocupării temporare din fondul forestier naţional a terenului în suprafaţă de 4,4046 ha, de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., pentru proiectul de importanță naţională privind rețeaua electrică de transport ,,Linia electrică aeriană 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET”
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
10. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea ocupării temporare a terenului în suprafaţă de 10,9798 ha din fondul forestier naţional, de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale ,,Transgaz” SA Mediaș, pentru proiectul de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale ,,Conductă de transport gaze naturale pe direcția Prunişor-Orşova-Băile Herculane-Jupa”
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
11. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unor bunuri imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Administraţiei Naţionale ,,Apele Române”, prin Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
12. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar, modificarea şi completarea descrierii tehnice şi a adresei a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională „Apele Române”, precum şi transmiterea obiectivului de investiții ”Sistem hidrotehnic DUNĂRE-OLT, Derivaţia Drăgăneşti, etapa I-a, judeţul Olt şi Teleorman”, a mijloacelor fixe şi terenurilor aferente ,,Sistem hidrotehnic OLTVEDEA- NEAJLOV, Derivaţie Ipoteşti”, din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională „Apele Române”, în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenția Naţională de Îmbunătăţiri Funciare
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
13. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1120/2020 privind aprobarea amplasamentului şi declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Lucrări pentru menținerea şi dezvoltarea capacităţii la cariera Tismana I, judeţul Gorj, la 5.000.000 tone/an lignit „
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
14. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar, modificarea unor elemente ale descrierii tehnice, precum şi divizarea unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Energiei
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
15. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind recunoaşterea Asociaţiei Colorăm Zâmbete ca fiind de utilitate publică
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
16. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind recunoaşterea Asociaţiei Grafoart ca fiind de utilitate publică
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
17. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind recunoaşterea Asociaţiei Orașelor din România ca fiind de utilitate publică
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
18. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Cernica, judeţul Ilfov
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
19. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Siliştea, judeţul Brăila
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
20. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Vulpeni, judeţul Olt
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
21. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru completarea art. 3(1) din Hotărârea Guvernului nr. 1596/2008 privind relocarea refugiaților în România
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
22. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Vasile Goldiş” al judeţului Arad
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
23. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul-public al statului și administrarea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
24. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă ,,Lt.col. Dumitru Petrescu” al județului Gorj
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
25. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. MF 106560 aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Directia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Directia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a unui imobil trecut în domeniul public al statului, care se comasează la imobilul cu nr. MF 106560
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
26. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilului cu nr. MF 106559 aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Directia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ca urmare a restituirii acestuia către persoana îndreptățită, precum şi modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
27. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru trecerea unor construcții aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Unitatea Militară 0260 Bucureşti din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, precum şi pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
28. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu Ploiești, precum şi modificarea anexei nr.1 Ia Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
29. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind eliberări/numiri de prefecți și/sau subprefecți
Ø HOTĂRÂRE DE GUVERN privind eliberarea domnului Neculăescu Ciprian-Mihai din funcţia de subprefect al județului Argeș
Ø HOTĂRÂRE DE GUVERN privind eliberarea doamnei Sabou Adriana din funcţia de subprefect al județului Sălaj
Ø HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Pîrvu Marius în funcţia de subprefect al județului Argeș
Ø HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Bancea Gheorghe în funcția de subprefect al județului Sălaj
30. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea închirierii unor spaţii temporar disponibile dintr-un imobil aparținând domeniului public al statului şi aflat în administrarea Institutului de Fizică Atomică
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
31. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unor imobile situate în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestora în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi modificarea valorii de inventar a imobilului 2661 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, precum şi a anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
32. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind transmiterea unei părţi din imobilul 1215 aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Mr. Constantin Ene” al judeţului Bacău şi modificarea anexelor nr. 1 şi nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
33. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar a unui bun imobil înscris în Anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi schimbarea administratorului imobilului şi a denumirii bunului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
34. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Educaţiei prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi Clubul Sportiv Şcolar Sighetu Marmaţiei, şi actualizarea persoanei juridice care administrează bunul imobil, a datelor tehnice şi valorii de inventar a bunului identificat cu numărul MF 60393 ca urmare a înscrierii în cartea funciară si a reevaluării acestuia și trecerea acestui imobil, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Educaţiei prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi Clubul Sportiv Şcolar Sighetu Marmaţiei, în domeniul public al Municipiului Sighetu Marmaţiei pentru Liceul Pedagogic ,,Taras Şevcenko” din Sighetu Marmaţiei
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
35. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea denumirii, actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare, după caz, ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii – Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, şi trecerea acestor bunuri imobile, cu excepţiaimobilului teren, din domeniul public în domeniul privat al statului, pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării sau, după caz, casării
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
36. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comitetului de organizare a funeraliilor de stat și componența acestuia
Actul normativ reglementează modalitatea de organizare a funeraliilor de stat, Regulamentul de funcționare a Comitetului de organizare a funeraliilor de stat și componența acestuia. De asemenea, se creează cadrul legal pentru aprobarea prin ordin comun a Procedurii privind organizarea funeraliilor de stat.
Funeraliile de stat se organizează în cazul decesului președintelui României sau foștilor șefi de stat, iar funeraliile cu onoruri militare se organizează în cazul decesului președinților și foștilor președinți ai celor două Camere ale Parlamentului, precum și în cazul premierului sau foștilor premieri ai României.
Pentru organizarea funeraliilor de stat este necesară o coordonare unitară având în vedere implicarea mai multor instituții cu atribuții în organizarea ceremoniilor oficiale.
Comitetul de organizare și funcționare are în componență reprezentanți la nivel de secretari de stat sau înalți funcționari publici ai Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale, Secretariatului de Stat pentru Culte și Serviciului de Protecție și Pază.
37. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea art. 3 alin.(1) lit.c) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2016 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
38. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Acord de principiu privind posibilitatea contractării de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a unui împrumut și/sau a unei serii de împrumuturi pentru politici de dezvoltare
Executivul a aprobat, printr-un Memorandum, acordul de principiu privind posibilitatea contractării de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) a unui împrumut și/sau a unei serii de împrumuturi pentru politici de dezvoltare (DPL).
În urma discuțiilor prealabile cu BIRD, primul astfel de împrumut ar putea avea o valoare de circa 600 milioane de euro, aceasta urmând a fi stabilită pe parcursul pregătirii operațiunii. Împrumutul va fi utilizat pentru finanțarea deficitului și/sau de refinanțarea datoriei publice guvernamentale, cât și pentru sprijinirea implementării unor măsuri de reformă menite să asigure sustenabilitate fiscal-bugetară.
Totodată, principalele arii de interes care ar putea face obiectul Programului de împrumut ar putea fi asociate obiectivelor cuprinse în PNRR și/sau conexe acestora, printre care: reforma fiscală și reforma sistemului de pensii, energie, tranziția la economia verde.
Ministerul Finanțelor va întreprinde demersurile necesare pentru solicitarea acestei asistențe financiare rambursabile din partea BIRD, precum și pentru parcurgerea celorlalte etape în vederea contractării.
Împrumuturile acordate de BIRD sunt competitive și mai flexibile decât celelalte instrumente alternative de finanțare existente pe piața internațională, contribuind la limitarea costurilor și extinderea maturității portofoliului de datorie publică la un cost avantajos.
2. MEMORANDUM cu tema: Suplimentarea limitei de credite bugetare aprobate pentru luna februarie 2024 pentru Ministerul Finanțelor, în conformitate cu prevederile art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normativ
Memorandumul a fost aprobat.
3. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii şi semnării Protocolului de modificare a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului privind cooperarea antarctică, semnat la Montevideo, la 16 noiembrie 1998
Memorandumul a fost aprobat.
4. MEMORANDUM cu tema: Suplimentarea limitelor de credite de angajament/bugetare, aprobate pe luna februarie 2024 pentru Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației
Memorandumul a fost aprobat.
5. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea majorării numărului de persoane din cadrul Ministerului Culturii care se deplasează la târgurile internaționale de carte, în anul 2024, conform art. IV alin. (4) din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative
Memorandumul a fost aprobat.
6. MEMORANDUM cu tema: Suplimentarea limitelor de credite de angajament și credite bugetare pe luna februarie 2024 la titlul 40 ,,Subvenții” aferente Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior
Memorandumul a fost aprobat.
7. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea Programului legislativ al Guvernului pentru anul 2024
Memorandumul a fost aprobat.
8. MEMORANDUM cu tema: Asigurarea fondurilor necesare pentru acordarea asistenţei umanitare aferente lunilor iulie-decembrie 2023, cetățenilor străini proveniți din zona conflictului armat din Ucraina
Actul normativ propune efectuarea plăților restante pentru acordarea asistenței umanitare cetățenilor străini proveniți din zona conflictului armat din Ucraina din bugetul Ministerului Afacerilor Interne aprobat în anul 2024, la capitolul „Asistență socială”.
Pentru acoperirea acestor restanțe sunt necesare fonduri totale de 165,6 milioane lei, detaliate astfel:
Ø pentru luna aprilie 2023, suma restantă este de 18 milioane lei;
Ø pentru luna iunie 2023, suma restantă este de 1,75 milioane lei;
Ø pentru perioada iulie-decembrie 2023, suma de 145,85 milioane lei.
În acest sens, se suplimentează limitele de credit bugetare pentru Ministerul Afacerilor Interne în luna februarie, la capitolul „Asistență socială”, cu suma de 165,6 milioane lei.
V. NOTE
1. NOTĂ DE INFORMARE cu tema: Planul anual de cooperare internațională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară aferent anului 2024
Guvernul a luat act de această notă, document care cuprinde lista proiectelor care beneficiază de finanțare prin bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe, respectiv planificarea activităților în cadrul politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară pentru anul 2024.
Planul aferent anului 2024 beneficiază de o alocare bugetară în valoare de 4,81 milioane lei, acțiunile și proiectele incluse vizând ariile geografice de interes prioritar pentru România în materie de asistență oficială pentru dezvoltare, precum regiunea extinsă a Mării Negre și Balcanii de Vest, respectiv Africa și Orientul Mijlociu.
Republica Moldova va rămâne beneficiarul prioritar al politicii României de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară pe palier bilateral. Activitățile au în vedere dezvoltarea capacităților statului partener în domenii precum: educație, digitalizare, sănătate, situații de urgență, securitate cibernetică, diplomație, justiție și afaceri europene. Proiectele dedicate Republicii Moldova beneficiază de o finanțare de 1,9 milioane lei, circa 40% din valoarea totală alocată Planului.
De asemenea, în Plan sunt incluse și contribuții financiare în valoare de 840.000 lei în beneficiul statelor din Africa prin Platforma pentru Viitorul Africii prin Pace, Educație și Dezvoltare. Activitățile se vor concentra pe îmbunătățirea și eficientizarea domeniilor managementului situațiilor de urgență, educație, diplomație, mass-media și al comunicării publice și siguranței alimentare.
Documentul este parte a demersurilor de eficientizare a asistenței oficiale pentru dezvoltare acordată de țara noastră și a corelării cu standardele Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, cu impact inclusiv asupra procesului de aderare a țării noastre la organizație.
2. NOTĂ DE INFORMARE privind implementarea grantului din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene acordat pentru finanţarea operațiunilor efectuate ca urmare a secetei din vara anului 2022 în România
Romania a primit din partea Comisiei Europene, prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, un grant în valoare de 33.9 milioane euro pentru refacerea daunelor produse de seceta severă din vara anului 2022. Grantul a fost transferat la jumătatea lunii decembrie 2023, dată de la România are la dispoziție 18 luni pentru a-l implementa.
Aceste fonduri vor finanța în principal:
– repunerea în funcțiune a rețelelor de alimentare cu apă potabilă, inclusiv aducerea la suprafață a apei potabile subterane pentru populație,
– refacerea infrastructurii feroviare şi a celei rutiere degradate ca urmare a căldurii extreme/incendiilor,
– menținerea în funcţiune a canalelor navigabile naţionale, inclusiv sectorul comun româno-bulgar al Dunării
– refacerea infrastructurii de alimentare cu apă a hidrocentralelor;
– intervenții de urgență inclusiv pentru stingerea incendiilor de vegetație şi acoperirea nevoilor imediate ale populației afectate de calamitate (incendii şi/sau secetă),
– furnizarea de apă pentru combaterea efectelor secetei, inclusiv costuri materiale şi de personal suplimentare cauzate de calamitate;
– lucrări de curățare, dragare, decolmatare, precum și lucrări de refacere a zonelor naturale afectate de calamitate, în scopul evitării efectelor imediate provocate de eroziunea solului, inclusiv costuri suplimentare de funcţionare
În urma discuțiilor tehnice avute de Autoritatea Coordonatoare şi de Management a FSUE (ACMFSUE) cu ministerele desemnate autorități de implementare, fondurile se vor aloca după cum urmează:
– Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii -22,1 milioane euro;
– Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale 6,6 milioane euro;
– Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – 3,3 milioane euro;
– Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – 1,5 milioane;
– Ministerul Afacerilor Interne – 180.800 euro;
– Ministerul Apărării Naționale – 146.550 euro.
Aceste sume sunt estimative, având în vedere că decontarea efectivă a cheltuielilor se va face pe baza unui proces de analiză şi evaluare de către ACMFSUE a unor documente justificative, stabilite de comun acord, în funcție de categoriile de cheltuieli efectuate, prin care să se demonstreze legătura cu situația de urgenţă precum şi respectarea criteriilor de eligibilitate stabilite de Regulamentul FSUE.
Info suplimentare:
Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este un instrument financiar nerambursabil creat la nivelul Uniunii Europene, în anul 2022, prin care se acordă fonduri complementare eforturilor bugetare ale statelor confruntate cu dezastre naturale sau alte situații de urgență, în scopul decontării unei părţi din cheltuielile publice efectuate pentru combaterea acestor situații de urgenţă.
Granturile din FSUE reprezintă o modalitate de suplimentare a bugetelor beneficiarilor finali care au efectuat operațiuni eligibile în scopul reducerii efectelor produse de dezastrele naturale sau celelalte situații de urgență stabilite de Regulamentul FSUE.
3. NOTĂ cu privire la Lista priorităților legislative ale Guvernului pentru prima sesiune ordinară parlamentară a anului 2024
Guvernul a luat act de această Notă.
VI. INFORMĂRI
1. INFORMARE referitoare la ordonanțele emise în temeiul Legii nr.413/2023 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
VII. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCT DE VEDERE cu privire la 7 iniţiative legislative
2. PUNCT DE VEDERE cu privire la 13 iniţiative legislative